DNA a dispus primele reţineri în cazul presupusei fraude cu fonduri europene de la APIA

DNA a dispus primele reţineri în cazul presupusei fraude cu fonduri europene de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Trei membri din conducerea APIA – la data faptelor, în 2012 – au fost reţinuţi pentru 24 de ore: directorul general, Gheorghe Benu, directorul general adjunct Klara Kerekes şi un şef de serviciu, Anton Giminadis. Acuzaţiile care şi vizează sunt de spălare a banilor şi abuz în serviciu, infracţiuni în formă agravantă şi continuată, arată un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Reporterul RRA aminteşte că ieri au avut loc 18 percheziţii la sedii ale APIA, la domiciliile unor persoane şi la sedii de firme, iar prejudiciul estimat în acest dosar este de 26 de milioane de euro.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 octombrie)