Criza imigranţilor, discutată la Budapesta de preşedinţii a două state dintre cele mai afectate – Croaţia şi Ungaria

Criza imigranţilor a fost discutată astăzi şi la Budapesta de preşedinţii a două state dintre cele mai afectate – Croaţia şi Ungaria. Printre posibilele soluţii identificate în cadrul discuţiilor se numără reducerea sărăciei în ţările de origine, stoparea activităţii grupării teroriste Statul Islamic sau creşterea fondurilor pentru taberele de refugiaţi din aceste ţări.
Corespondenţă din Budapesta – Reporter: Emil Groza – Şeful statului, János Áder, a declarat, după ce a discutat la Budapesta cu preşedintele Croaţiei, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, că actuala criză a migranţilor reprezintă o problemă care vizează domeniul umanitar, cel penal şi cel al securităţii naţionale, iar cine nu ia în considerare oricare dintre aceste elemente comite o gravă greşeală politică. János Áder a afirmat că pentru soluţionarea crizei este nevoie de acţiuni pe termen scurt, mediu şi lung, şi nu doar din partea statelor afectate, ci şi a comunităţii internaţionale. În ceea ce priveşte sarcinile pe termen scurt, János Áder a spus că este necesară întărirea pazei la frontiere, asigurarea condiţiilor pentru un acces controlat în fiecare ţară a Uniunii Europene şi oferirea de asistenţă celor aflaţi la nevoie. Preşedintele Ungariei a adăugat că pe termen mediu trebuie consolidată fronitera dintre Grecia şi Turcia, trebuie înfiinţate noi tabere de refugiaţi în ţările considerate deja sigure din vecinătatea zonei de criză, trebuie mărite resursele financiare ale Uniunii Europene pentru susţinerea acestor tabere, trebuie îmbunătăţită colaborarea între organizaţiile umanitare şi trebuie întărită cooperarea dintre structurile de specialitate pentru limitarea posibilităţilor grupărilor de traficanţi de persoane şi pentru combaterea terorismului. Potrivit afirmaţiilor şefului statului ungar, pe termen lung ONU ar trebui să majoreze fondurile destinate sprijinirii migranţilor, iar Uniunea Europeană să asigure în mod continuu, nu doar o singură dată, finanţările pentru înfiinţarea şi întreţinerea taberelor de refugiaţi. János Áder a menţionat că sistemul european de cote nu reprezintă o soluţie, dar, dacă se discută despre acest subiect, ar trebui abordată tema unor cote globale, pentru că şi SUA, Canada, Australia sau chiar şi China ar putea primi refugiaţi, în condiţiile în care sunt ţări sigure.
La rândul său, şefa statului croat, Kolinda Grabar-Kitarović, a apreciat că actuala criză a migraţiei va fi una de durată, iar unele soluţii ar putea fi reprezentate de reducerea sărăciei, stoparea activităţii grupării Statului Islamic, armonizarea politicilor de dezvoltare pentru asigurarea de condiţii de trai decente celor care sunt nevoiţi acum să plece spre Europa sau repartizarea de fonduri pentru taberele de refugiaţi din Turcia, Liban şi Iordania.