Gruparea jihadistă Statul Islamic (ISIL) în Siria a capturat mai multe localităţi controlate de rebelii opoziţiei siriene

Militanţii grupării jihadiste Statul Islamic (ISIL) din Siria au capturat mai multe localităţi din jurul oraşului Alep controlate de rebelii opoziţiei siriene, în ciuda atacurilor aeriene lansate de Rusia împotriva ISIL. Principala ofensivă a ISIL a fost împotriva altor grupuri rebele, unele islamiste, unele considerate moderate, altele sprijinite de Statele Unite. Se pare, deci, că ISIL nu a fost deloc împiedicată în vreun fel de campania de atacuri aeriene anunţată de Rusia. Dimpotrivă, chiar, ISIL a profitat de campania forţelor ruse şi a înaintat foarte mult în teritoriile controlate de rebeli.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 octombrie