Senatul a respins proiectul de lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate

Senatul a respins, ieri, proiectul de lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate. Propunerea legislativă a întrunit doar 66 din cele 84 de voturi, câte erau necesare pentru a fi aprobată, dar decizia finală în acest caz, va fi luată de Camera Deputaţilor. După vot, ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, a afirmat, la postul public de televiziune, că respingerea acestei legi afectează interesele României.

Robert Cazanciuc: Este un vot împotriva intereselor intereselor României ce s-a întâmplat în Senat. Plecasem destul de optimist de dimineață la Senat, chiar îmi pregătisem un discurs în care încercam să spun că avem ocazia împreună cu senatorii să demitizăm acest „marți 13” și să arătăm că lucrurile pot să fie și altfel decât în percepția populară. Din păcate nu a fost așa, am avut un vot împotrivă, împotriva unei legi, împotriva intereselor României.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 octombrie