O campanie de conştientizare în privinţa cancerului de col uterin a fost lansată în cadrul proiectului „Alege viaţa”

O campanie de conştientizare în privinţa cancerului de col uterin a fost lansată în cadrul proiectului „Alege viaţa”. În România, sunt diagnosticate zilnic, cu această maladie, nouă femei, iar la fiecare patru ore, o femeie îşi pierde viaţa din cauza cancerului de col uterin. Medicii avertizează că simptomele nu sunt întotdeauna evidente şi că, de cele mai multe ori, boala ajunge să fie descoperită într-un stadiu mult prea avansat. De aceea, este foarte importantă testarea periodică, pentru a fi depistate celulele precanceroase – spune managerul proiectului „Alege viaţa”, Alina Stanciu.

Alina Stanciu: Este cea mai simplă formă de depistat a unui cancer şi este cel mai uşor de tratat dacă se depistează în faze incipiente. Dusul la control şi controlul regulat, asta înseamnă odată la un an până la vârsta de 45, iar după 45 – 50 se poate şi o dată la doi ani. Controlul şi vizita medicală previn apariţia acestui cancer pentru că de fapt se depistează apariţia unui virus HPV, care nu duce neapărat la cancerul de col. 95% dintre femei sunt purtătoare acestui virus care se numeşte HPV, dar asta nu înseamnă că toate femeile care sunt purtătoare de virusul HPV pot face sau pot dezvolta şi celule canceroase.

Realizator: Femeile sunt invitate să se înscrie pe site-ul alegeviata.com şi vor beneficia de un control ginecologic gratuit şi de o reducere pentru testul Babeş Papanicolau – precizează redactorul RRA, Adriana Turea.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 octombrie