Acord al miniştrilor de externe din Serbia şi Croaţia privind criza migranţilor

Mii de migranţi au sosit la graniţa dintre Serbia şi Croaţia, iar afluxul de persoane continuă. Miniştrii de interne ai celor două state şi-au luat angajamentul de a facilita transportul persoanelor, între cele două ţări. Ministrul croat Ranko Ostojic a declarat, în urma întrevederii cu omologul său sârb, că „au convenit asupra încetării acestei torturi”. În urma noului acord bilateral, trenurile vor transporta migranţii de patru ori pe zi, din Šid, Serbia, către oraşul croat Slavonski Brod, unde urmează a fi deschis, peste câteva zile, un nou centru de recepţie.

(EURONEWS – 24 octombrie)