“Aici Radio Europa Liberă !” (IV) (Actualitatea românească)

de Octavian Silivestru
de Octavian Silivestru

“Actualitatea românească” s-a numărat printre cele mai ascultate emisiuni difuzate de Radio Europa Liberă. Abordând diferite teme ale vieţii cotidiene din România, în special aspecte economice şi sociale, emisiunea s-a bucurat de o mare audienţă. Realizatorii “Actualităţii româneşti” au fost ziarişti de mare prestigiu. Printre ei s-a numarat şi Neculai Constantin Munteanu.

   Radio Europa Liberă…. e o poveste lungă şi aproape o dragoste la prima vedere. Înainte de ’77, anul în care am plecat din România, am fost ca atâţia alţi români un ascultător constant al postului de radio Europa Liberă. În 1980, Noel Bernard – directorul – m-a sunat la telefon şi m-a întrebat, ştiind că sunt jurnalist, dacă nu aş vrea să dau un fel de probă la [Radio] Europa Liberă şi, eventual, să şi lucrez la ei. Am spus: ,,Da! Aş încerca!” Aşa se face că la 20 mai 1980 am ajuns la [Radio] Europa Liberă. M-a primit Noel Bernard, care mi-a spus despre dorinţa lui de a primeni redacţia şi a aduce mai mulţi oameni, oameni de presă, oameni care să aibe experienţa nemijlocită a vieţii în comunism, pentru că până atunci fuseseră angajaţi oameni rămaşi în Occident îndată după război, foşti diplomaţi, oameni fugiţi din România, oameni care ştiau foarte multe despre comunism,   dar nu aveau experienţa nemijlocită a vieţii cotidiene în comunism. Începuse această acţiune cu Cornel Chiriac, care realiza emisiuni muzicale, apoi cu Emil Georgescu, care realiza “Actalitatea românească”.

Radio Europa Libera. Sursa: www.voxeurop.eu
Radio Europa Libera. Sursa: www.voxeurop.eu

Câteva luni mai tarziu, când am fost angajat definitiv la Radio Europa Liberă, Noel Bernard mi-a mai spus: “Noi aveam oricum monopolul informaţiei către România, a alteia decât cea oferită de organele de propagandă sau de informare în masă în România. Şi, dacă nu eşti sigur pe un fapt pe care îl relatezi, mai bine aştepţi o zi, două, până verifici, pentru că ştirea noastră va fi mereu proaspătă. Fereşte-te însă ca dracul de tămâie să dai o ştire de care nu eşti sigur, mai ales dacă se referă la lucruri care se întâmplă în România. Pentru că dacă o să spui că la Washington plouă şi de fapt a nins …e o eroare, un lucru grav, dar nu o nenorocire. Dar dacă spui românilor că la Bucureşti a nins şi, de fapt, a fost soare, aceasta te poate discredita pe dumneata, ca jurnalist, dar şi pe noi ca post de radio. Deci, maximul de atenţie la ce faci!”   După aceea, am trecut într-un birou unde mi s-a arătat o masă mare, unde erau câteva teancuri de ziare româneşti, cam toată presa cotidiană din România şi o parte din săptămânale. Am început să le citesc, trei zile am stat pe ziarele acelea şi după trei zile am compus un prim comentariu pe baza a ceea ce citisem şi mă informasem din presa aceea. Deci, asta s-a întâmplat cam pe 23-24 mai şi, de atunci, nu m-am mai oprit până la sfârşitul anului ’94, când am plecat de bună voie şi nesilit de nimeni. După cele două luni de probă, s-a întors titularul emisiunii “Actualitatea românească”, care era Emil Georgescu, un foarte bun jurnalist, că era în stare să spună: ,,Bună seara!” cu aerul că tot comunismul e de vină şi pentru acest lucru. Şi-a reluat locul de prezentator, de moderator la emisiune. Eu am trecut în calitate de comentator. Practic, în fiecare zi, de luni până joi, trebuia să scriu un articol cam de opt minute, patru pagini de maşină. Ne începeam ziua, cei puţin cei de la “Actualitatea românească”, citind ceea ce trimiseseră în cursul nopţii marile agenţii de presă, plus articolele din cele mai importante ziare germane, europene şi americane. Pentru “Actualitatea românească baza, grosul informaţiei, era monitorizarea Radio Bucureşti. Aşa că ştiam cam tot ce s-a spus în buletinele lor de ştiri, plus buletinele “Agerpres”. Aşa aflam despre vizitele lui Ceauşescu, oamenii pe care i-a primit, discursurile ţinute….. În zgura informaţiei cotidiene, normale de zi cu zi, găseam îndeajuns de multă informaţie, care, citită cu atenţie şi printre rânduri, putea să-ţi dea dimensiunea unui fapt. De exemplu, după ţipetele ca să adunăm recolta [agricolă], ştiam că ea nu s-a adunat… Deci, puteam să trag anumite concluzii. Se întocmea un proiect de sumar – emisiunea “Actualitatea românească” avea treizeci şi cinci de minute, conţinea cam trei comentarii de opt minute şi restul era modelarea în care puteai să bagi multe alte ştiri şi informaţii. Cu acest sumar, fiecare şef de departament se ducea la o primă şedinţă de dimineaţă. Şeful aproba sau mai cerea anumite lucruri. După aceea, partea noastră administrativă se încheia. Şeful mergea la o şedinţă similară care era cu staff-ul american, cu toate departamentele care făceau parte din   Radio Liberty [care emitea pentru URSS] şi Radio Europa Liberă. După aceea începea procesul normal de lucru, fiecare avea programul sau de înregistrare. Cam ăsta era procesul general. Toate emisiunile erau înregistrate, cu excepţia emisiunilor de la programul politic care erau cu înregistrări şi cu moderatori în studio. Şi buletinele de ştiri erau, de asemenea, transmise în direct. Rareori se făceau emisiuni live. S-au făcut emisiuni live în timpul cutremurului din 1977 – fost o emisiune de enorm succes pentru că radioul de la Bucureşti fusese depăşit, Ceauşescu era plecat şi nu se ştia ce trebuie făcut şi practic s-a şi ascultat liber la vremea respectivă, inclusiv s-au dat drumul la telefoane şi au fost oameni care au

Radio Europa Libera, camera de control din Munchen - sursa: www.psywarrior.com
Radio Europa Libera, camera de control din Munchen – sursa: www.psywarrior.com

vorbit în direct la Radio Europa Liberă. S-au făcut emisiuni live în timpul Revoluţiei, practic din 22 decembrie până la sfârşitul anului toate emisiunile au fost live. În general, însă, emisiunile erau toate înregistrate. Nici o ştire nu se difuza fără să provină din două surse fiabile. În materie de probleme internaţionale, ştirile proveneau de la marile agenţii de presă, deci erau credibile. Mai dificil era la emisiunea noastră pentru că lucram şi cu informaţii venite pe alte căi decât cele oficiale sau oficioase. Ele erau foarte bune ca informaţie de back-ground, dar nu puteai să le utilizezi fără o verificare. De exemplu, citind presa săptămânală, cum era “Flacăra”, unde exista o pagină a cititorilor cu tot felul de sesizări şi reclamaţii, aflai că cineva a chemat Salvarea şi că aceasta nu a venit nici după două zile, când a aflat că persoana respectivă avea 70 sau 78 de ani. Stând de vorbă cu oameni care veneau din România, aflam că acest lucru era real. Prin faptul că informaţia provenea de la “Flacăra”, că un cititor se plângea, era deja o bază pe care tu puteai să construieşti ceva cu foarte mare atenţie, fără să te lansezi în speculaţii prea multe. Noi trebuia să avem un anumit tip de limbaj care trebuia ţinut şi respectat. Nu puteai în nici un fel sa foloseşti limbajul sub centură. Nimeni nu te împiedica să fii aluziv şi uneori să dai sensuri ascunse a ceea ce vrei să spui prin simpla tăietură a frazei vorbite. Nu-ţi era îngăduit în nici un fel să spui că Ceauşescu este nebun, chiar dacă actele lui păreau paranoice. Dar, nimeni nu te împiedica – şi eu am practicat asta – să spui că discursul din ziua de cutare este un discurs extrem de interesant pentru moaşe, femei gravide, ingineri, activişti de partid şi, după pauza de rigoare, pe care am învăţat-o de la actori din România, şi psihiatri… Şi ascultătorii înţelegeau exact ceea ce ai vrut să spui. O altă sursă importantă de informare a fost Anuarul statistic. Pe măsură ce situaţia se înrăutăţea în România, Anuarul devenea tot mai subţire, capitole întregi erau scoase, pur şi simplu, nu se mai vorbea despre diferite statistici pentru ca cifrele nu mai corespundeau cu ceea ce îşi propusese partidul. Un alt exemplu, colegul meu Emil Hurezeanu a scris un comentariu, pentru care l-am invidiat, pur şi simplu, comparând o carte de bucate din epoca Ceauşescu cu una care apăruse înainte de ’60, pe vremea lui Păstorel Teodoreanu. Aşa a remarcat cum evoluase reţeta unui prăjituri şi să-ţi dai seama ce se întâmplă în România. La un moment dat, în “Actualitatea românescă” s-au transmis fragmente din cartea generalului Pacepa “Orizonturi roşii”. Iniţiativa a fost a directorului de atunci, Vlad Georgescu. Colegul meu [Emil] Hurezeanu împreună cu Vlad Georgescu au ales fragmentele care au fost traduse şi difuzate. A durat vreo două-trei săptămâni alegerea fragmentelor, pregătirea şi lectura lor. La vremea respectivă a fost un mare succes al postului de radio Europa Liberă.

reclama RFE

Pe măsură ce lucrurile se agravau, către 1989, era limpede că se va întâmpla ceva. Greva minerilor din ’77, Braşov ’87, dizidenţa lui Siviu Brucan şi “Scrisoarea celor şase” – au fost momente de cumpănă. Au fost semnale trimise de membrii de partid mai mult sau mai puţini importanţi. Deci, se putea deduce că şi în rândurile partidului, cel puţin la nivelul de jos, exista o oarecare agitaţie, o oarecare dorinţă de schimbare. Momentul cel mai înalt a fost “Scrisoarea celor şase” care a venit în primăvara lui ’89. Brucan, cel puţin de două-trei ori, s-a văzut cu oameni din interiorul postului. Ştiu că şi Gheorghe Apostol s-a văzut cu Vlad Georgescu. Ceauşescu a rămas pe aceleaşi poziţii. Nu s-a întâmplat nimic la Congresul XIV P.C.R. Ne aşteptam să se întâmple ceva şi nu s-a întâmplat nimic. Nimeni însă nu a prevăzut explozia din decembrie, că ea se va transforma în dispariţia bazei unui sistem, a unui tip de regim. Toate aceste evenimente au fost amplu dezbătute în “Actualitatea românească”. S-au făcut emisiuni live în timpul Revoluţiei, practic din 22 decembrie până la sfârşitul anului toate emisiunile au fost live.

[ Interviu realizat de Octavian Silivestru, 15.11.1999]