Guvernul a instituit doliu naţional timp de trei zile, în memoria celor care au murit în incendiul din Bucureşti

Guvernul a instituit doliu naţional pentru trei zile în memoria celor care au murit în incendiul din Bucureşti. La reuniunea de urgenţă a executivului de ieri, premierul Victor Ponta a făcut apel la solidaritatea oamenilor politici.
Victor Ponta: Sunt momente în care trebuie să lăsăm deoparte orice rău şi orice ne desparte şi să arătăm respect faţă de victime, să înţelegem cum s-a putut întâmpla acest lucru şi ce o să facem în viitor ca să evităm asemenea tragedii. Cu siguranţă Parchetul va efectua ancheta penală şi va stabili responsabilităţile penale care se impun, însă în ceea de ţine de instituţiile guvernului, înţeleg şi vom verifica încă o dată, pentru că e foarte important de ştiut acest lucru, intervenţia a avut loc în 11 minute de la primul apel către 112.
Realizator: Şeful guvernului le-a cerut totodată autorităţilor cu atribuţii în domeniu să prezinte în cel mai scurt timp un plan de măsuri în toate localurile din ţară, pentru prevenirea pe viitor a unor situaţii tragice similare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 noiembrie