Dragoṣ Şeuleanu
preṣedinte director general 2001-2005
un nou concept: etalonarea informaṭională • principii manageriale • indicatori • transmisia din Irak, de pe portavionul american • Radio 3net
„Radioul e un instrument, nu e principala ṭintă. Radioul e un instrument social… societatea este ṭinta! Principalul element din programul meu l-a reprezentat etalonarea informaṭională ṣi culturală a populaṭiei. Este un concept pe care l-am creat eu, l-am dezvoltat. Etalonarea informaṭională ṣi culturală înseamnă că instituṭia media, ca emiṭător, reuṣeṣte, proporṭional cu capacitatea ei de emisie, de acoperire, să ajungă la un număr semnificativ de ascultători care să primească aceeaṣi informaṭie despre acelaṣi eveniment, dar pe care s-o interpreteze fiecare cu mintea lui. Dar ipoteza să fie aceeaṣi. În cazul Radio România, e nevoie cam de 15 % din populaṭia ṭării care să asculte, să spunem radiojurnalul de ora 7 – peste 10 deja este o etalonare –, în aṣa fel încât poplaṭia să fie solidară cu anumite tendinṭe din societate. […] Ai o situaṭie de criză, cum e acum cu Ucraina, ai nevoie ca populaṭia să înṭeleagă acelaṣi lucru. Ai o dezbatere pe tema Constituṭiei. Fiecare partid îṣi spune părerea, dar informaṭia despre fiecare partid este bine să ajungă curată la cetăṭean, nu perturbată concomitent cu încă trei mesaje, încât nu mai înṭelegi nici ce vor ăia din stânga, nici ce vor ăia din dreapta, nici ce vor posibilii extremiṣti dintr-o ṭară. […] Spre exemplu, am transmis odată patru ore, când s-a discutat prima oară despre Holocaustul din România, de la sinagogă. A fost o stupoare în toată ṭara, când am venit la Radio colegii mă înjurau pe coridor! Dar după doi-trei ani lumea a ajuns să înṭeleagă ṣi să accepte. […] Când au venit marii rabini ai Europei în România ṣi într-o vineri seară s-au rugat în sinagogă pentru România ṣi-am transmis rugăciunile lor, n-a înṭeles nimeni, nici eu nu înṭelegeam, că nu ṣtiu ivrit, nu ṣtiu idiṣ, nu ṣtiu nimic, n-am de unde să ṣtiu! […] Operatorii veneau pe hol ṣi-mi spuneau: „Felicitări! Am simṭit ceva deosebit!„ Am plecat pe stradă de la Radio, oameni… în taxi, pe urmă primeam telefoane: „Băi, ce interesant!..„, schimbare în societate, asta înseamnă etalonare informaṭională.
[Mi-am] zis: ce ne trebuie? Ne trebuiesc oameni care înṭeleg, deci e nevoie în continuare de training foarte mult ṣi asta a fost ideea pe care am preluat-o de la domnul Preda, „să investeṣti în pregătire profesională ṣi o să vezi rezultatele în audienṭă„. Mai trebuiesc instrumente comunicaṭionale, adică emisiuni bine concepute ṣi bine aṣezate, trebuiesc echipe manageriale într-o structură simplificată ṣi avem nevoie de instrumente banale, tehnice. Pare simplu, spus aṣa, dar regândeṣte structura de organizare – ṣi ziariṣtii aveau dreptul lor să decidă cu bugete proprii pe emisiuni – regândeṣte grila, ṣi cred că după conceptul de etalonare informaṭională adevărata revoluṭie în interior a fost licitaṭia pentru programe, la care ziariṣtii aveau voie să se strângă în echipe, fără să intervină aproape nimeni – probabil că mai erau niṣte influenṭe, mai zicea redactorul ṣef: „Hai, ia-l ṣi pe ăla…„, dar au fost oameni pe care nu i-a luat nimeni în echipă, ceea ce însemna că erau de proastă calitate ori umană, ori profesională – ṣi a fost o stare foarte bună! Am preluat România Actualităṭi, Matinalul… radiojurnalul de 7 cu 800.000-700.000 de ascultători ṣi am ajuns la 3.000.000.
Două realizări deosebite am avut, adică indicatori măsurabili. Eram în Germania la Deutsche Welle, împlinea 50 de ani ṣi ne invitaseră ṣi pe noi, eram în relaṭii exceṭionale cu Deutsche Welle, directorul general [Erik] Bettermann […] ṣi eram acolo ṣi mi-a venit pe mail situaṭia unui sondaj: „De unde au aflat românii că a început războiul din Irak„, al doilea război, era după ce fusesem pe portavionul Abraham Lincoln. Şi a fost aṣa: [primele erau] două televiziuni – nu mai contează ordinea, nici nu-mi amintesc – poziṭia a treia sau poziṭia a patra era Radio România Actualităṭi ṣi pe rumă erau toate celelalte televiziuni! Şi i-am arătat lui Bettermann ṣi el zice: „Câṭi bani ai dat să-ṭi iasă sondajul ăsta?„ „Ce bani, Erik, cum să dau bani?„ „Cum, voi atât de puternici sunteṭi încât oamenii îṣi amintesc că au aflat de la voi despre război, nu au aflat de la Televiziune când acolo văd imagini că ăia au tras?!„ – pentru că noi vorbisem despre subiect ṣi eram credibili. Şi vorbisem cu câteva luni înainte ṣi avusesem transmisie de pe portavion. E adevărat, am mai făcut ceva: mergeam, trimiteam ṣi reporteri, dar mergeam ṣi eu ṣi vorbeam la televiziuni ṣi atunci lumea lega imaginea fizică de informaṭia pe care o auzeau ṣi se întâmpla aṣa, se întâmpla să înṭeleagă că informaṭia vine de la Radio România. […]
Cum a fost cu portavionul? Aṭi fost primul corespondent care a fost pe un portavion american, în timp de război, de operaṭiuni militare.
Visam demult. Mi se părea că directorul general trebuie să dea exemplu, să meargă în zone periculoase ṣi să facă lucruri periculoase, nu ilogice. Nu alandala. Dar lucruri care să stârnească egoul instituṭiei. Şi propriul respect faṭă de meserie ṣi faṭă de instituṭie. […] Într-o noapte m-am hotărât: plec în zona aia! Mă duc pe un portavion… […] Şi mă duc la telefon ṣi-l scol pe corespondentul nostru de zonă de război, pe Dobriṭoiu ṣi spun „Radule, hai să plecăm amândoi pe un portavion„. Şi el zice: „Păi cum facem?„ „Păi te apuci ṣi scii la americanii pe care-i ṣtii…„, el pleca în Afganistan, ṣtia, avea conexiuni. „Acuma scriu!„. A scris la Comandamentul Armatei. A doua zi, nu mai ṭin minte exact, […] zice: „Da, ne aprobă, trebuie să vedem dacă ne aprobă Ministerul Apărării, dar pe mine nu mă lasă… Pe tine ṣi„, zice, „să-ṭi iei un inginer de sunet„, vroiam inginer de sunet ṣi ṣtiam pe cine, pe Adi Mondiru. […] Şi am început să strâng materiale. Acuma trebuia să mă pregătesc. […] M-au invitat la Ministerul Apărării, a fost o discuṭie la Ministerul Apărării, cu domnul general Sergiu Medar, era ṣeful Serviciilor Speciale ale Armatei, eu nu-l cunoṣteam ṣi a zis: „Dom’le, am auzit că vrei să pleci pe un portavion. Felicitări! Noi te susṭineam…„ […]
Se fac formele ṣi mă anunṭă ăia: „Plecaṭi..„ „Unde?„ „În Bahrein„. […] Am ajuns acolo, a fost o fantastică experienṭă! […] Am fost singurii pe care ne-au lăsat să emitem de pe portavion, chiar din studioul lor de radio; e adevărat, a stat un ofiṭer lângă mine, nu m-a deranjat cu absolut nimic, din contră, m-a ajutat pentru că, din cauza emoṭiei am uitat în ce golf eram ṣi nu mai ṣtiam să spun Golful Persic, îmi veneau în minte toate golfurile pe care le învăṭasem la facultate ṣi mi-a spus ofiṭerul: „Persic…„ […] Şi când am ieṣit, era locṭiitorul comandantului portavionului, pentru Comunicare, ṣi a ieṣit ṣi a zis: „Excepṭional! Foarte bine a vorbit! Bine că l-am lăsat…„, pentru că ei aveau niṣte tronsoane orare foarte scurte când puteau să vorbească ṣi trebuiau să-ṣi lase ṣi personalul să vorbească acasă ṣi atunci câteva persoane au renunṭat ca să-mi dea mie ṣapte minute cât a fost sau cinci minute, cât oi fi vorbit, ca să ne dea nouă pentru România, câṭiva au renunṭat să vorbească cu familiile! […] A fost foarte frumos… ṣi foarte instructiv! […]
Într-o seară am făcut următorul antrenament: l-am sunat la ora 11 seara pe ṣeful de la Transmisii exterioare ṣi i-am zis: „La ora 12 fix eṣti în faṭa Guvernului, la 12 ṣi un sfert eṣti pregătit pentru emisie, că urmează o declaraṭie importantă a Guvernului. Se face de pe iarba din faṭă!„ Şi ăla zice: „Eei, râdeṭi de mine! Faceṭi antrenament…„ ṣi zic: „Mă, nu e glumă… vezi ce faci! Am primit telefon de la Guvern, suntem primii care ṣtim, te duci ṣi te instalezi.„ „Păi sunt acasă…„ „Vrei dimineaṭă să desfacem contractul de muncă? Cum vrei…„, am convenit că facem aṣa, „Ia-ṭi echipa..„ L-am rugat pe un alt coleg, pe Nicu Popescu care era ṣef la ṣtiri să-l sune să-i spună: „Băi, ṣi pe mine m-a sunat ăla, vezi că vin ṣi eu, îmbracă-te ṣi hai!„ […] Şi au ajuns la Radio, nu era deschisă poarta, era lacăt la poartă, a trebuit să rezolve problema cu lacătul, au deschis, au scos maṣina, au scos echipamentul ṣi „Acuma treceṭi pe la mine pa acasă să mă luaṭi ṣi mergem la Guvern!„ Au ajuns, erau înnebuniṭi, erau încălziṭi, erau ambalaṭi, era 12 fără 10: „Mai repede..„, strigau din stradă, „mai repede, mai repede, că e târziu, întârziem!„ Şi eu m-am gândit: mă, i-am chinuit pe ăṣtia, o să se supere pe mine… reuṣise exerciṭiul perfect! Ce fac eu?! Am ieṣit cu trei sticle de vin ṣi am spus: „Măi băieṭi, sunteṭi senzaṭionali! Bravo! felicitări!„ [… ]
Radio 3net… a fost primul radio în spaṭiul virtual…
Cred că da! A fost rezultatul discuṭiilor cu Moṭu Pittiṣ. […] Lumea nu înṭelegea în Radio ṣi lumea era contra. […] Noi am convenit aṣa: ne-am uitat la o realitate fizică. Radioul depinde foarte mult de infrastructura tehnică, fizică. Noi aveam două lanṭuri de emisie integrate în FM care acopereau România, unul foarte mare, România Actualităṭi, al doilea România Cultural, mai mic ṣi două erau particulare. Pentru că acest lucru s-a negociat în anii ’60 când România nu vroia să aibă multe staṭii. Şi am rămas cu frecvenṭele astea!.. Acum nu mai ai de unde să iei, pentru că toată lumea vrea frecvenṭe ṣi se interferează. Şi am convenit cu CNA-ul acum vreo 15 ani: hai să împărṭim două lanṭuri cu două lanṭuri, că e normal să aibă ṣi privaṭii ṣi nu ne atingem unii de lanṭurile celorlalṭi. Şi mai niṣte staṭii minore, care nu erau din ṣirurile astea patru. Asta era la România Tineret, un post care fusese foarte bun ṣi care era foarte bun. Şi atuncea am zis: „Moṭu, hai să mutăm pe internet..„ „Păi nu ne aude nimeni!„ „Băi, ăsta e viitorul!„ Eu m-am gândit ṣi la altceva, nu doar că e viitorul! Dacă faci trecerea… o trecere semnificativă, dramatică, majoră, trebuie să o faci ṣi cu un personaj care să fie carismatic ṣi care să inspire încredere. Când mai găseam eu la România Tineret pe cineva ca Moṭu Pittiṣ?! Şi el zice… se gândeṣte, a venit după vreo două-trei zile, zice: „Să ṣtii că ai idee bună, sunt de acord!„ […] Am discutat cu ei, ne-am consultat: ce schimbări se vor petrece în mentalitatea tinerilor, cum vom putea să discutăm cu ei, ce ar trebui să le transmitem, cum să difere România 3net de România Tineret… […] a durat luni! […]
Ei ṣi încet-încet am început să formăm, a fost greu să găsim operatori, au venit operatori, am căutat dintre cei care aveau pasiune pentru informatică. […] Pe urmă Moṭu a zis să fie mai lung programul, „Băi, n-am atâṭia bani!„, n-aveam în buget, „dar hai să vedem de unde mai luăm…„ Când au auzit că începem să luăm bani, celelalte posturi s-au supărat ṣi s-au revoltat că distrugem… s-au dus la Parlament, că ce facem, cum adică, distrugem, nu dăm informaṭie politică să se joace Moṭu Pittiṣ pe programul ăla?! Că suntem noi prieteni ṣi… ca întotdeauna! Numai că s-a găsit un bun echilibru ṣi el a fost un om care a înṭeles ce trebuia făcut ṣi a ṣtiut să-ṣi asume rolul de lider, cu adevărat, al acestui post. Pentru copiii aceia, el a fost un idol!”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2015]
