Revista presei internaţionale – 16 noiembrie

De la Washington la Moscova, de la ONU la NATO, în întreaga Europă, liderii au condamnat atentatele din inima Europei şi au asigurat Franţa de solidaritatea şi sprijinul lor, scrie presa internaţională. Preşedintele francez Francois Hollande consideră atacurile „un act laş de război”, organizat din exterior şi cu complici din interiorul Franţei, şi se va adresa azi Parlamentului francez, pentru a asigura unitatea naţiunii, reţine Le Monde. Conducerea Franţei revizuieşte doctrina forţelor sale armate, pe teritoriul ţării, a anunţat ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, într-un interviu acordat săptămânalului Journal Du Dimanche. Atentatele de la Paris „sunt un fragment din cel de-al treilea război mondial”, a avertizat Papa Francisc, titrează Il Messagero. La Radio ONU, secretarul general Ban Ki-moon a denunţat „infamele” atacuri de la Paris. Aceste atentate „nu sunt doar împotriva Parisului”, ci „împotriva întregii omeniri şi a valorilor noastre universale”, a declarat preşedintele american Barack Obama, informează The New York Times. Combaterea ameninţării terorismului este posibilă doar prin unirea eforturilor întregii lumi, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, scrie Itar-Tass. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, „profund şocat”, şi-a exprimat „deplina solidaritate cu poporul Franţei”, scrie EUObserver, iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că „terorismul nu va învinge niciodată democraţia”, notează Newsweek. „Viaţa noastră trăită în libertate este mai puternică decât orice formă de teroare”, a spus şi Angela Merkel, citează ABC. „Europa, lovită în inimă, va şti să reacţioneze în faţa barbariei”, este convins premierul italian Matteo Renzi, citat de La Repubblica. „Aceste evenimente confirmă că ne aflăm în faţa unei provocări fără precedent, o provocare de o cruzime imensă”, a declarat ministrul spaniol de Externe, scrie El Mundo. „Ţinta atacurilor odioase de la Paris este omenirea întreagă”, a avertizat premierul turc Ahmet Davutoglu, consemnează Turkish Daily News. Presa se concentrează şi pe derularea anchetelor, interogarea unor suspecţi în Belgia şi Germania, dar şi pe intensificarea luptei împotriva terorismului. Statul Islamic susţine că Franţa este „principala ţintă” din cauza acţiunilor sale în Siria, atenţionează The Guardian. Atacurile de la Paris ar putea declanşa o strategie americană mai agresivă împotriva ISIS, scriu The New York Times şi The Washington Post. Secretarul general al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) a precizat că atentatele de la Paris confirmă necesitatea întreprinderii unor acţiuni comune şi unirii eforturilor tuturor statelor împotriva terorismului, menţionează Russia Today. În schimb, preşedintele sirian Bashar al-Assad crede că „politicile eronate adoptate de ţările occidentale, în special de Franţa, în regiune, au contribuit la expansiunea terorismului”, citează agenţia oficială siriană Sana. Parisul menţine trei fronturi de război împotriva jihadismului, opinează El Pais: aproape 12.000 de militari participă direct în lupta contra islamiştilor radicali, iar acţiunile se centrează în Sahel, Orientul Mijlociu şi în Franţa. Majoritatea ziarelor iraniene simpatizează cu Franţa, dar presa conservatoare este de părere că Parisul plăteşte preţul politicii sale în Siria. „De această dată, lumea se teme”, subliniază cotidianul „Etemad”, care regretă „tăcerea” care a învăluit atentatul recent de la Beirut, soldat cu 44 de morţi, cu 24 de ore înaintea celui de la Paris. Ziarul „Javan” aminteşte că „200 de terorişti francezi s-au întors în Franţa din Siria”, cum susţine şi ziarul britanic The Guardian.

În Turcia, stat aflat în prima linie în războiul împotriva ISIS, liderii G20, au denunţat atacurile din Franţa cu o retorică abundentă, reflectând temerile crescânde că gruparea extremistă este acum pornită să propage violenţa mult dincolo de Irak şi Siria, comentează Stars and Stripes. Reuniţi în Antalya, la summit-ul G20, liderii lumii şi-au reînnoit angajamenul împotriva Statului Islamic, dar nu au oferit detalii privind o actualizare a strategiei contrateroriste, constată ziarul american. Preşedinţii turc Recep Erdoğan şi american Barack Obama au susţinut o declaraţie de presă, menţionează Sabah, în care Obama a asigurat că SUA sunt pregătite să facă orice efort pentru a-i aduce pe vinovaţii de la Paris în faţa justiţiei. Tot cu ocazia summit-ului G20, Barack Obama şi Vladimir Putin au discutat despre necesitatea soluţionării conflictului din Siria printr-un acord de încetare a focului şi o tranziţie politică, scrie The Wall Streel Journal.

Cristina Zaharia – Agenţia de Presă RADOR