Preşedintele rus a promis că teroriştii implicaţi în explozia produsă la bordul А321 vor fi găsiţi şi pedepsiţi

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promis că teroriştii implicaţi în explozia produsă la bordul avionului de linie А321 vor fi găsiţi, indiferent în ce colţ al planetei s-ar afla, şi vor fi pedepsiţi. În cadrul unei reuniuni de luni de la Kremlin, la care a participat şi liderul rus, directorul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), Aleksandr Bortnicov, a prezentat rezultatele anchetei privind catastrofa aviatică în care a fost implicată aeronava Airbus А321, aparţinând Companiei Kogalîmavia, în centrul Peninsulei Sinai din Egipt, pe 31 octombrie, cu 224 de persoane la bord, care efectua o cursă de la Sharm el-Sheikh către Sankt Petersburg. Bortnikov a menţionat că a fost vorba de un atentat terorist, la bordul aeronavei fiind amplasat un dispozitiv explozibil artizanal. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promis că absolut toţi cei care se fac vinovaţi de producerea acestei catastrofe aviatice vor fi găsiţi şi traşi la răspundere. „Va trebui să facem acest lucru fără să lăsăm să treacă foarte mult timp, să le cunoaştem identitatea, numele. Îi vom căuta peste tot, indiferent unde s-ar ascunde. Îi vom găsi indiferent în ce colţ al planetei s-ar afla şi îi vom pedepsi”, a declarat Putin, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI. „Ar trebui să contăm pe acele persoane care împărtăşesc cu noi aceleaşi valori morale şi etice, ce stau la baza politicii noastre, în acest caz fiind vorba despre politica externă şi de securitate, de luptă împotriva terorismului”, a adăugat Putin. Preşedintele rus i-a avertizat pe toţi cei care vor încerca să-i ajute pe terorişti să eludeze justiţia, referindu-se în special la consecinţe. „Toţi cei care vor încerca să le acorde sprijin infractorilor ar trebui să ştie că  urmările pe care le vor suporta pentru tăinuirea şi ascunderea lor le aparţine lor în totalitate. Rog toate serviciile noastre speciale să se concentreze pe această activitate”, a adăugat preşedintele Putin. „Uciderea cetăţenilor noştri în peninsula Sinai face parte din cea mai sângeroasă crimă, după numărul de victime înregistrat, şi nu vom şterge lacrimile de pe inima şi sufletul nostru, ele vor rămâne pentru totdeauna acolo, dar aceasta nu ne va împiedica să găsim şi să pedepsim vinovaţii”, a subliniat şeful statului rus, Vladimir Putin.

www.russian.rt.com – 17 noiembrie