Revista presei internaţionale – 17 noiembrie

„Problema refugiaţilor nu trebuie legată de terorism. A face o legătură între ele înseamnă o tentativă de a scăpa de responsabilitatea umanitară”. Citată de ziarul turc „Hürriyet”, declaraţia aparţine preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi a fost făcută cu ocazia reuniunii la nivel înalt a Grupului celor 20, organizată în Turcia, la Antalya. Alături de consecinţele recentului atentat terorist de la Paris, reuniunea din Antalya ocupă şi ea prima pagină a ziarelor străine, întrucât evenimentul a prilejuit şi întâlnirea unor lideri ale căror disensiuni sunt de multă vreme cunoscute. O astfel de întâlnire a fost cea dintre preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin. Cotidianul american „The New York Times” precizează că „întrevederea a durat 35 de minute”, dar declaraţiile ulterioare au fost uşor diferite. Potrivit aceluiaşi ziar, „oficialii americani au calificat întâlnirea drept ‘constructivă’, subliniind că ambii preşedinţi au fost de acord în privinţa unui armistiţiu în Siria şi a unei tranziţii politice spre un nou guvern.

Dar oficialii ruşi au descris întâlnirea în termeni mai puţin luminoşi, afirmând că Obama şi Putin continuă să nu se înţeleagă în privinţa modului în care s-ar atinge obiectivele menţionate”. Ziarul britanic „The Daily Telegraph” subliniază că „premierul britanic David Cameron şi preşedintele rus Vladimir Putin nu s-au mai întâlnit de un an din cauza semnificativei degradări a relaţiilor dintre cele două ţări datorată crizei din Ucraina” Şi totuşi, acelaşi ziar menţionează că, ieri, cei doi lideri s-au întâlnit totuşi între patru ochi. „Avem disensiunile noastre cu ruşii, dar vreau să-i spun lui Putin: ‘uite, există totuşi un lucru cu care suntem de acord, şi anume, că vom fi mai în siguranţă în Rusia şi în Marea Britanie dacă distrugem Statul Islamic”, a declarat David Cameron citat de acelaşi ziar. Ziarul brazilian „O Globo” subliniază şi el într-un articol că „atentatele parizene pun în pericol planul pentru refugiaţi”, acelaşi ziar menţionând că „liderii întruniţi la summitul G-20 din Antalya au căzut de acord asupra intensificării controlului la graniţă pentru a preveni infiltrările”. Venind parcă în sprijinul declaraţiei preşedintelui turc Erdogan menţionate mai sus, ziarul polonez „Rzeczpospolita” titrează şi el că „problema migraţiei nu trebuie amestecată cu terorismul”, dar titlul reprezintă doar un citat dintr-o decaraţie a ministrului luxemburghez de exteerne, Jean Asselborn, pentru că, de pe portalul polonez WPolytice, aflăm că „Polonia a refuzat să mai primească refugiaţi în urma atentatelor din Paris, iar ministrul de externe Witold Waszczykowski a mai venit cu o idee, şi anume, aceea ca „refugiaţii sirieni să fie instruiţi şi trimişi să lupte pentru eliberarea ţării lor”. În Franţa, ziarul „Le Monde” vorbeşte despre cartierul Molenbeek-Saint-Jean din Bruxelles, pe care îl consideră „placa turnantă belgiană a terorismului islamist”. Ziarul subliniază că pe acolo au trecut „musulmani implicaţi în atacurile teroriste de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, din 2014, în atacul eşuat dintr-un tren de mare viteză Bruxelles – Paris din august 2015 şi tot din Molenbeek erau originari asasinii unui opozant al talibanilor, asasinat de doi falşi jurnalişti cu două zile înaintea atentatelor din 11 decembrie 2001”. Ziarul spaniol „El Periodico” opinează şi el că „masacrul de la Paris îi pune sub lupă pe refugiaţi” şi, într-un alt ziar spaniol, „La Razón”, „premierul francez Manuel Valls avertizează cu privire la posibilitatea comiterii unor noi atacuri teroriste”.

Dar, după ce, potrivit ziarul francez „Le Figaro”, preşedintele fracez declarase că, în opinia sa, atacurile de la Paris reprezintă o declaraţie de război”, în discursul rostit aseară în faţa parlamentului şi citat de ziarul „Libération”, preşedintele François Hollande nu se arată deloc descurajat, ci dimpotrivă, şi afirmă: „Terorismul nu ne va distruge republica; republica va fi cea care îl va distruge. Vom eradica terorismul pentru că suntem ataşaţi libertăţii şi vrem ca Franţa să strălucească în lume. Niciodată barbarii nu ne vor putea împiedica să trăim aşa cum vrem. Să trăim din plin”.

(Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR)