Lavrov şi Kerry au discutat mobilizarea ripostei colective împotriva Statului Islamic

Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat al SUA, John Kerry, au avut, la iniţiativa părţii americane, o întâlnire în cursul căreia au discutat mobilizarea ripostei colective faţă de Statul Islamic şi alte grupări teroriste, în condiţiile intensificării, în paralel, a eforturilor pentru organizarea de convorbiri între Guvernul Siriei şi delegaţia reprezentând un larg spectru al opoziţiei siriene – transmite Rosbalt. „În continuarea schimbului de păreri care a avut loc între preşedinţii Rusiei şi Statelor Unite la întâlnirea pe care aceştia au avut-o pe 15 noiembrie, ‘în contextul’ summitului G20 din Antalya, pe tema reglementării conflictului sirian, şefii departamentelor de politică externă din Rusia şi SUA au continuat dezbaterea obiectivelor privind realizarea înţelegerilor obţinute la întâlnirile ministeriale desfăşurate la Viena în 30 octombrie şi 14 noiembrie ale Grupului internaţional pentru sprijinirea Siriei” – arată serviciul de presă al Ministerului de Externe al Rusiei. Părţile au analizat şi alte câteva probleme aflate pe agenda internaţională şi pe cea a relaţiilor bilaterale. „Am discutat despre incidentele de la Paris, care au urmat atacurilor teroriste din Beirut şi din Irak. Am fost de acord că sunt nişte acte inadmisibile pe planeta noastră” – a afirmat Kerry după încheierea întâlnirii cu Lavrov.

www.rosbalt.ru  – 20 noiembrie