Şeful diplomaţiei ruse consideră că Turcia ar fi putut conveni cu SUA atacul asupra avionului rusesc Su-24

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, consideră că autorităţile turce ar fi putut conveni cu SUA doborârea bombardierului rusesc Su-24 deasupra teritoriului Siriei, deoarece Turcia face parte din coaliţia americană. „În mod formal, Turcia este membru al coaliţiei create de SUA” – a declarat Serghei Lavrov jurnaliştilor. Potrivit afirmaţiilor lui, pe lângă angajamentele, cuprinse în memorandumul ruso-american pe linie militară privind evitarea incidentelor aeriene şi adoptarea unor măsuri concrete, partea americană a introdus în acest memorandum şi faptul că acesta este valabil şi pentru toţi participanţii coaliţiei, inclusiv Turcia. Însă turcii nu au întreprins vreo măsură de precauţie, prevăzută de acest document, a declarat Serghei Lavrov. Şeful diplomaţiei ruse a subliniat, de asemenea, faptul că, pe lângă memorandumul ruso-american există şi o disciplină internă a coaliţiei.

(www.tass.ru – 25 noiembrie)