Belgradul va deveni capitala europeană a diplomației pe 3 şi 4 decembrie

 „La reuniunea ministerială OSCE, care se va organiza la 3 și 4 decembrie la Belgrad, vor participa 40 de miniștri de externe, printre care John Kerry, Serghei Lavrov și Federica Mogherini. Belgradul va fi capitala europeană a diplomației” – a declarat șeful diplomației sârbe, Ivica Dacic, președinte în exercițiu al OSCE. Pe parcursul reuniunii ministeriale vor fi întâlniri bilaterale între delegațiile prezente la eveniment – a spus Dacic și a anunțat o întâlnire între șefii diplomațiilor Rusiei și Turciei, în situația în care la acest moment nu există o comunicare oficială între cele două state. Diplomații străini vor avea întâlniri la nivel înalt cu conducerea de stat a Serbiei, cu președintele Tomislav Nikolic și premierul Aleksander Vucic. „Anul acesta, Serbia a demonstrat că poate conduce și gestiona situații grele. OSCE s-a confruntat cu multe provocări, care au pus sub semnul întrebării chiar existența organizației și principiile ei de bază” – a apreciat Dacic, adăugând că Serbia a demonstrat că poate acționa obiectiv în rezolvarea anumitor conflicte, exemplificând cu situația din Ucraina. Conferința ministerială de la Belgrad este ultimul eveniment oficial din timpul președinției sârbe a OSCE.

www.tanjug.rs – 27 noiembrie