Compania Siemens ar putea furniza turbine pentru investiţia de la Centrala Nucleară de la Paks

 Compania germana Siemens ar participa, în calitate de furnizor, la investiţia de la Centrala Nucleară Paks 2 şi ar putea livra turbine în valoare de un miliard de euro, informează ediţia de joi a ziarului economic german Handelsblatt. Potrivit ziarului amintit, intenţia de câştigare a acestui contract de furnizare a fost prezentată de preşedintele-director general al companiei Siemens la o conferinţă pe teme energetice care a avut loc la Ambasada Germaniei de la Budapesta. Ziarul Handelsblatt mai menţionează că Siemens a anunţat miercuri că este interesată de furnizarea „elementelor convenţionale” necesare pentru dezvoltarea centralei nucleare, precum şi a instalaţiilor de comandă şi control. Compania Siemens a subliniat că, pe lângă avantajele tehnologice, dispune şi de „competenţe locale” prin uzina sa din Budapesta, care fabrică piese de schimb pentru turbine uzate. Potrivit ziarului german, şi compania franceză Alstom este interesată de investiţia de la Paks.

www.inforadio.hu – 27 noiembrie