Deschiderea oficială a Conferinţei ONU asupra schimbărilor climatice de la Paris

conferinta ONU climatLa Paris măsuri de securitate fără precedent şi arestări după manifestaţiile de ieri înainte de deschiderea oficială în această dimineaţă a Conferinţei ONU asupra schimbărilor climatice. 150 de şefi de stat şi de guvern vor participa la deschiderea conferinţei, la capătul căreia se speră că se va ajunge, pentru prima dată, la un acord international constrângător din punct de vedere juridic prin care să fie limitată încălzirea globală.
Delegaţii din 195 de ţări ale lumii vor negocia până la 11 decembrie în încercarea de a ajunge la un acord care ar putea fi unul istoric. Dacă acordul va fi realizat, aşa cum se speră, va fi pentru prima dată când statele ONU se înţeleg asupra un set de măsuri pentru limitarea încălzirii globale, măsuri ce vor fi şi obligatorii din punct de vedere juridic. Acesta este unul dintre principalele obiective ale conferinţei, alături de stabilirea unor angajamente individuale ale statelor lumii pentru reducerea gazelor cu efect de seră, care să permită limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius faţă de epoca preindustrială, cifră dincolo de care specialiştii au avertizat că se va ajunge la fenomene meteorologice extreme ce vor pune în pericol viaţa pe planetă. O altă chestiune dificilă ce va trebui rezolvată în negocieri este finanţarea de către ţările bogate din nord a angajamentelor luate de ţările sărace din sud, iar India, care susţine în mod deosebit acest punct, este considerată una dintre ţările care ar putea pune probleme în realizarea unui compromis. Mai sunt însă şi alte ţări şi alte puncte dificile, a avertizat ministrul fracez de externe Laurent Fabius.
Dacă privim poziţiile susţinute de cele 195 de ţări înainte de începerea negocierilor, vedem că există încă o mare diversitate de opinii, este nevoie de un acoprd concret. Textul are 50 de pagini şi multe opţiuni şi deci va trebui să lucrăm zi şi noapte pentru a ajunge la soluţii concrete, care să permită treptat, dar cât mai repede posibil, să limităm încălzirea globală la 2 grade Celsius, altfel planeta va deveni de /nelocuit/ – a spus ministrul francez de externe într-o declaraţîe la postul de radio France Info. El a menţionat drept un fapt pozitiv angajamentul arătat de primii doi poluatori mondiali, China şi Statele Unite, pentru realizarea unui acord la Conferinţa de la Paris.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 noiembrie)