Preşedintele Obama a pledat la Paris pentru o creştere economică fără o creştere a emisiilor de carbon

Revenind la conferinţa de la Paris, preşedintele american, Barack Obama, le-a adresat astăzi un apel liderilor lumii să fie „la înălţimea mizelor pe care le impune încălzirea fără precedent a planetei”. SUA, care sunt depăşite doar de China la nivelul cu care polueză planeta, şi-au asumat reducerea cu până la 28% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2025. Dar contextul politic de la Washington este în prezent unul dificil. Doina Saiciuc ne explică mai multe:

Reporter: Preşedintele Obama a avertizat, în orăsul rănit de flagelul terorismului, Parisul, că schimbarea climatică ar putea fi cea mai dramatică ameninţare pentru comunitatea mondială şi a cerut o acţiune globală imediată. Liderul de la Casa Albă a spus la Pairs că a văzut la prima sursă în această vară efectele încălizii globale în cel mai nordic stat american, Alsaka, unde apele mării au înghiţit sate şi au erodat ţărmuri şi unde gheţării se topesc într-un ritm fără precedent în timpurile moderne. Se ştie, obiectivul principal al conferinţei la vârf de la Paris este acela de a conveni un acord care să oblige cumva statele să reducă emisiile de carbon în speranţa de a menţine temperaturile globale la mai puţin de două grade Celsius creştere. La Washington, nu puţini experţi sunt sceptici în legătură cu rezultatele conferinţei de la Paris. Orean Cass, de la Institutul Manhattan, este unul dintre ei: „Convorbirile de la Paris reprezintă primul efort comun de a aduna ţările lumii împreună pentru a vorbi despre ce au de gând să facă pentru a combate schimbarea climatică. Un asemenea efort a eşuat în 2009 la Copenhaga când ţările au înţeles că nu au prea mult lucruri în comun. Cred că de data aceasta, mai curând decât se insistă asupra diferenţelor, negociatorii vin să spună: să ignorăm diferenţele şi să semnăm un acord. Cred că vor fi o mulţime de aplauze. Se vor aplauda unii pe ceilalţi, dar nu se va realiza mare lucru. Alţii sunt mai încrezători în faptul că ţările vor acţiona responsabil, este doar vorba despre viitorul copiilor lor”. Unul dintre cei mai puţin sceptici este Bob Deans, directorul pentru dialog strategic al Consiliului pentru Apărarea Resurselor Naturale: „Nu există nicio baghetă magică, dar iată ce se întâmplă. SUA, China, India, Mexicul, mai mult de 170 de ţări au promis deja să reducă nivelul periculos al poluării care provoacă schimbarea climatică, iar aceste eforturi sunt stimulate de summitul de la Paris. Ceea ce se va înâtmpla la Paris va conduce către consolidarea acestor câştiguri, către accelerarea progreselor în acest sens şi către asigurarea că ţările se vor reuni la fiecare cinci ani pentru a evalua aceste progrese”. Pentru ca îndoielile şi confuzia să fie totale, scepticii vin însă şi argumentează: „Trebuie să înţelegem mai întâi că India nu a promis să reducă emisiile, spune Oren Cass. India nu a promis decât că va continua să încerce să-şi îmbunătăţească eficienţa. Acelaşi lucru şi în legătură cu China care a făcut doar o promisiune. Oamenii de ştiinţă au cercetat cărei încălziri ar putea supravieţui clima înainte ca impactul să fie extrem de dăunător, iar estimarea a fost de două grade Celsius”. Nemulţumind, cu siguranţă, marile corporaţii, preşedintele Obama a pledat la Paris pentru o creştere economică fără o creştere a emisiilor de carbon.