Şeful Statului Major General al Armatei Republicii Bulgaria, în vizită la Bucureşti

Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, l-a primit miercuri, 2 decembrie, la sediul M.Ap.N., pe viceamiralul Rumen Nikolov, şeful Statului Major General al Armatei Republicii Bulgaria.

Agenda discuţiilor a inclus subiecte de interes referitoare la contextul de securitate actual, la cooperarea bilaterală şi în format euro-atlantic, precum şi la demersurile pregătitoare în perspectiva Summit-ului de la Varşovia, din anul 2016.

Cei doi oficiali au evidenţiat caracterul complex al mediului actual de securitate, cu accent pe evoluţiile din estul Ucrainei şi din regiunea extinsă a Mării Negre. Ambele părţi au reiterat importanţa pentru România şi Bulgaria a unităţilor de integrare a forţelor NATO (NATO Force Integration Units/NFIUs) care funcţionează pe teritoriile celor două ţări, precum şi a Comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est (Multinational divisional South East Headquarter – MND-SE HQ), activat la data de 1 decembrie, la Bucureşti, ca fiind parte şi expresie a măsurilor de asigurare a aliaţilor de pe flancul estic. În acest context, a fost apreciat angajamentul partenerului bulgar pentru asumarea şi încadrarea a 10 posturi în acest comandament.

Aflat în România la invitaţia şefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, viceamiralul Nikolov a purtat, pe parcursul zilei, o serie de convorbiri oficiale la Statul Major General al Armatei României.

Principalele subiecte abordate de cei doi şefi de stat major general au vizat cooperarea bilaterală dintre armatele celor două ţări, contribuţia României şi Bulgariei la implementarea sarcinilor revenite din Planul de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a Alianţei, iniţiativele comune asumate pentru creşterea securităţii şi stabilităţii regionale, precum şi identificarea unor noi domenii de interes comun.

Generalul Ciucă a subliniat nivelul ridicat al cooperării româno-bulgare, îndeosebi în cadrul acţiunilor organizate sub egida Black Sea Rotational Force, precum şi în cadrul exerciţiilor multinaţionale desfăşurate cu o frecvenţă sporită în ultima perioadă, pe teritoriul ambelor ţări.

Rador, 2 decembrie 2015