Revista presei internaţionale, 5 decembrie 2015

În aceste zile, Europa este preocupată de două mari probleme: refugiaţii şi solidaritatea în combaterea terorismului. La Bruxelles, la Consiliul UE, miniştrii de Interne au convenit asupra unui sistem de partajare a datelor pasagerilor curselor aeriene de către serviciile de securitate, anunţă EUObserver. Pe agenda europeană s-a aflat şi o propunere spre dezbatere a preşedinţiei luxemburgheze a UE, privind o suspendare a acordului Schengen pentru o perioadă de până la 2 ani, în situaţii de ameninţare gravă a securităţii interne, notează publicaţia europeană. Premierii Cehiei, Ungariei, Poloniei şi Slovaciei, care consideră inacceptabilă o asemenea idee, au lansat iniţiativa numită Prietenii spaţiului Schengen, pentru a apăra libera circulaţie, după ce preşedintele Eurogrupului a avertizat că Austria, Belgia, Germania, Olanda şi Suedia ar putea fi nevoite să formeze “un mini-Schengen”, relatează Reuters. „Trebuie să apărăm dreptul la liberă circulaţie în cadrul Uniunii Europene, iar ţările Grupului de la Visegrad s-au solidarizat tocmai din acest motiv”, a declarat premierul ungar Viktor Orban, citat de Magyar Idok. „Într-o oarecare măsură, în aer pluteşte miros de praf de puşcă, iar câteva ţări au tras concluzia, de pe urma crizei migraţiei, că trebuie să se desprindă de statele central şi est-europene, ceea ce din punctul de vedere al Ungariei este absolut inacceptabil, deoarece noi am apărat graniţele externe ale spaţiului Schengen”, a subliniat Orban. Sub presiunea UE şi ameninţată cu suspendarea din Schengen, Grecia a acceptat să coopereze cu agenţia europeană pentru controlul graniţelor, Frontex, la frontiera greco-macedoneană, notează Kathimerini. Comisia Europeană este totodată preocupată de situaţia umanitară din Grecia, mai ales pe insulele unde ajung migranţii plecaţi din Turcia, constată Financial Times, amintind că pe insulele greceşti au sosit peste 700.000 de refugiaţi de la începutul anului.
Parlamentul german a votat, cu o majoritate vastă implicarea în lupta împotriva Statului Islamic, în Siria, anunţă Stratfor. Berlinul va desfăşura 1.200 de militari în Orientul Mijlociu, ca parte a unei misiuni de un an, adaugă Die Welt. Avioane de recunoaştere Tornado, avioane de alimentare în zbor şi o fregată vor fi trimise până la finele anului în sprijinul atacurilor conduse de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva ISIS, detaliază Newsweek. Armata germană va opera “în Siria, în estul Mediteranei, în Golful Persic, Marea Roşie şi mările adiacente”. Portavionulul francez Charles-de-Gaulle va fi transferat în câteva zile în Golf Persic, a anunţat preşedintele François Hollande, cu ocazia unei vizite-surpriză la bordul navei, aflată în prezent în Mediterana orientală, scrie presa franceză. „Flexibilitate, rapiditate, disponibilitate, aceasta este forţa armatei franceze”, a elogiat Hollande, cu această ocazie, citează La Libre Belgique. În plan militar, Franţa apare ca un mic acţionar în lupta contra ISIS, cu un procent de 5% din bombardamentele unei coaliţii internaţionale dominate în proporţie de 80% de SUA, remarcă Le Monde. Palatul Elysée a indicat că această contribuţie va urca la 20%, graţie avioanelor de vânătoare îmbarcate pe portavionul Charles-de-Gaulle. Tot Le Monde anunţă că Rusia îşi instalează o a doua bază militară în Siria, pe aeroportul din Al-Chayirat. Aeroportul este situat la 40 de kilometri sud-est de Homs, capitala provinciei eponime, care este scena unor lupte între forţele pro-regim şi jihadiştii din ISIS.
Şi sosirea Sfântului Nicolae, cu sacul încărcat de daruri, este anul acesta afecată de situaţia tensionată a securităţii eruopene. Copiii din Bruxelles va trebui să mai aştepte câteva zile până să îl poată vedea pe Moş Nicolae împărţindu-le dulciuri şi alte daruri în pieţele de Crăciun, scrie The Independent. Securitatea sporită a întârziat sosirea Moşului în capitala belgiană, deplânge Le Soir. Totuşi, de luni dimineaţă, toţi copiii pot participa la un festin, plin de animaţie, muzică şi băuturi calde”, asigură Visit Brussels. În mod tradiţional, sfântul lasă cadouri pentru copii, la 6 decembrie, în schimbul unui pahar cu lapte.

(Cristina Zaharia)