Calendarul evenimentelor, 6 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Birmingham, Marea Britanie: Are loc Sf. Liturghie şi sărbătoarea hramului Parohiei ortodoxe româneşti „Sf. Apostol Andrei”– ora 11:00. Cu acest prilej, copii din corul „Theotokos” din Alba Iulia, condus de Arhid. Nicolae-Călin Bulac, vor cânta colinde tradiţionale româneşti şi din repertoriul european

– Minorităţi

* Are loc festivitatea pregatită pentru a întâmpina Hanuka – Sărbătorea Luminilor – ora 17:00, la Templul Coral, Str. Sf. Vineri nr. 9-11

– Economic

* Jud. Tulcea: Inaugurarea Centrului de informare turistică din satul Luncaviţa – ora 13:00

– Învăţământ

* Centrul Gifted Education și Speakers Club Junior organizează Conferința KIDx, un eveniment pentru copiii supradotaţi – ora 14:00, la Hotel Parliament, Str. Izvor nr.106

– Cultură

* De Moş Nicolae, Jeff Kinney, autor american de cărți pentru copii, lansează volumul 10 din seria „Jurnalul unui puşti” – ora 10:00, la Biblioteca Naţională a României

* Primăria Sectorului 3 organizează, în parcul Alexandru Ioan Cuza, un concert cu ocazia Sfântului Nicolae – ora 17:30, în foişorul din capătul aleii principale a parcului. Printre artiştii care vor crea atmosfera de sărbătoare se numără: MiniArtShow, Silvia Dumitrescu & Andantino, Ducu Bertzi

* De la ora 18:00, la biserica parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din Bd. Pache Protopopescu nr. 90, are loc cea de-a VI-a ediţie a tradiţionalului concert de colinde intitulat „O, ce veste minunată!”, anul acesta concertul fiind susţinut de corul Canticum, dirijat de domnul Răzvan Rădos, solişti Antonela Bârnat şi Costin Pastramă.

* Concert susţinut de bateristul american, Antonio Sanchez, în cadrul seriei „Jazz Night Out” – ora 20:00, la Sala Radio

* Are loc concertul susținut de „2Cellos”, un duo format din Luka Sulic și Stjepan Hauser, supranumiți „oamenii-orchestră” – ora 20:00, la Sala Palatului

* Mogoșoaia, jud. Ilfov: La Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, au loc următoarele evenimente:

  • ora 16:00 – vernisajul expoziției „Icoane pe sticlă”, de Carmen Paiu (6 dec. – 15 ian. 2016) – la galeria Foișor
  • ora 16:00 – piesa de teatru „Stihuri și cântări” – la Sala Scoarțelor
  • ora 17:00 – vernisajul expoziției „Așezămintele Brâncovenești: 1835 – 2015” – în holul de la etaj al Palatului (6 dec. 2015 – 2 feb. 2016)

* Sinaia: În cadrul EUROPAfest Tour 2015 (25 nov. – 10 dec.), are loc concertul „St. Nicholas” – ora 12:00, la Biserica Catolică din oraş

* Sibiu: Lansarea volumului „Miracolul din noiembrie”, de Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzanu – ora 12:30, la Librăria Habitus din Centrul Vechi

* Bruxelles: Are loc recitalul de pian susţinut de Eduard Stan, un omagiu adus personalităţii lui George Enescu şi un moment ce marchează Ziua Naţională a României (1 dec.) – ora 11:00, la Muzeul instrumentelor muzicale din metropolă. Evenimentul este organizat de Institutul cultural român Bruxelles şi Ambasada României la Bruxelles

– Sport

* Se dispută două meciuri din etapa a 21-a Ligii I de fotbal:

  • ora 18:00 – CSMS Iaşi – AFC Astra Giurgiu – Stadion Emil Alexandrescu
  • ora 20:30 – FC Steaua Bucureşti – CS Universitatea Craiova – Complex Sportiv „Nicolae Dobrin”, Piteşti

* Dinamo Bucureşti şi HCM Minaur Baia Mare se întâlnesc într-o partidă din cadrul etapei a 14-a a Ligii Naţionale de handbal masculin – ora 19:45, la Sala Chiajna

* Galaţi: Are loc partida CSM Dunărea Galaţi – Sportul Studenţesc, în cadrul Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă – ora 11:30

* Sunt programate două partide în Liga Naţională de handbal masculin, etapa a 15-a:

  • ora 11:30 – CSM Ploieşti – CSM Bucureşti – Sala Sporturilor Olimpia
  • ora 18:00 – CH CSU Politehnica Timişoara – Steaua Alexandrion Bucureşti – sala C. Jude

* Piteşti: Se dispută întâlnirea BCMU Piteşti – CS Energia Tg Jiu, contând pentru etapa a 11-a a Ligii Naţionale de baschet masculin – ora 18:00, la Sala Trivale

* Râmnicu Vâlcea: Are loc partida CSM Râmnicu Vâlcea – ACS UTA Arad, în cadrul etapei a 18-a a Ligii a II-a de fotbal  – ora 11:00, Stadionul Municipal

* Divizia A1 la volei masculin programează două jocuri din etapa a 8-a:

  • ora 17:00 – CVM Tomis Constanţa – VCM PLS Piatra Neamţ
  • ora 17:00 – ACS Volei Municipal Zalău – CS Ştiinţa Explorări Baia Mare

– Diverse

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Uninvented Kids organizează o conferinţă despre vieţuitoarele din taiga – ora 11:00, la sediul Muzeului, Sala Multimedia

* Târgul alternativ – „Alt.Crăciun” – unde arta modernă se îmbină cu spiritul sărbătorilor de iarnă, va avea loc la ArCuB Gabroveni, între 6 şi 23 decembrie – Str. Lipscani nr. 84-90. Cu această ocazie bucureştenii vor putea asculta Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu. Târgul va putea fi vizitat zilnic, în intervalul orar 12:00 – 22:00. Deschiderea oficială va avea loc astăzi, de la ora 19:00

– S-a întâmplat într-o zi de 6 decembrie

* Acum 481 de ani (1534), a fost fondat oraşul San Francisco de Quito, de conchistadorii Sebastián de Belalcázar și Diego de Almagro, cunoscut în prezent drept Quito, actuala capitală a statului Ecuador

* În urmă cu 247 de ani (1768), era publicată, la Edinburgh, în Scoţia, prima ediţie a „Encyclopaedia Britannica”, cel mai vechi şi mai cuprinzător dicţionar enciclopedic al lumii anglo-saxone

* Într-o zi de 6 decembrie, acum 151 de ani (1864), avea loc prima sesiune a Corpului Ponderator (redenumit ulterior Senat). Sistemul parlamentar bicameral a fost instituit în România la data de 3/15.VII.1864, prin promulgarea „Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris” de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza

* Cu 134 de ani în urmă (1881), avea loc întemeierea „Societăţii Politehnice din România” sub preşedinţia colonelului ing. Ştefan Falcoianu, director general al Căilor Ferate Române. La şedinţa inaugurală au participat 34 de membri, care l-au desemnat ca preşedinte pe inginerul-inspector general Dimitrie Frunză, fostul director al construcţiei liniei ferate Buzău-Mărăşeşti. Prin decret regal, la 25 ianuarie 1882, “Societatea Politehnica” este recunoscută de utilitate publică, iar prin legea promulgată la 9 martie 1883, este declarată persoană morală şi juridică (6/18)

* În urmă cu 123 de ani (1892), avea loc premiera, la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, a baletului „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski (libret Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E.T.A.Hoffmann, coregrafie Lev Ivanov) (6/18)

* Acum 71 de ani (1944), după demisia celui de-al doilea guvern condus de generalul Constantin Sănătescu (2.XII.1944), s-a constituit un guvern prezidat de generalul Nicolae Rădescu, în care reprezentanţii comuniştilor şi-au păstrat poziţiile obţinute anterior

* Cu 17 ani în urmă (1998), se constituia Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Până la apariția Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, sistemul național de sănătate a fost coordonat în mod centralizat de Ministerul Sănătății, prin intermediul direcțiilor sanitare județene. În urma reformelor din domeniul sănătății de după 1990, s-a adoptat Legea nr. 145/1997, care a urmărit modelul de asigurări tip Bismark, cu asigurare de sănătate obligatorie, bazat pe principiul solidarității și încadrat într-un sistem descentralizat. Legea a intrat în vigoare, cu toate prevederile, la 1 ianuarie 1999, cu o perioadă de tranziție în 1998, timp în care direcțiile sanitare județene și Ministerul Sănătății au administrat fondurile de asigurare. De la 1 ianuarie 1999, casele de asigurări, inclusiv CNAS, au funcționat ca instituții publice autonome, conduse de reprezentanții asiguraților și patronatului. Legea 145/2002 a asigurărilor sociale de sănătate a fost primul act normativ care a introdus principiile asigurărilor sociale de sănătate. La 17 noiembrie 2005, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, CNAS preluând astfel, de la 1 ianuarie 2006, o atribuție care aparținuse Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale

* Se împlinesc 10 ani (2005) de la semnarea, la Bucureşti, a Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României (denumit în continuare „Acord de cooperare în domeniul apărării”), fiind primul acord de acest gen semnat de Washington cu un fost stat comunist din Europa de Est. Acordul dintre România şi SUA a fost semnat pe data de 6 decembrie 2005 şi ratificat de Senat în 2006, după îndelungi dezbateri. El prevede obligaţiile celor două părţi în sfera politico-militară şi de securitate, în sectorul financiar-bugetar, al serviciilor şi utilităţilor publice şi reglementează coordonatele şi cadrul de interacţiune al autorităţilor române cu Comandamentul forţelor SUA. Potrivit documentului, SUA vor avea în România baze militare şi centre de antrenament la Mihail Kogălniceanu (jud. Constanţa), Babadag (jud. Tulcea), Cincu (jud. Braşov) şi Smârdan (jud. Galaţi). Acordul a fost semnat, la Palatul Cotroceni, de secretarul de stat american Condoleezza Rice şi ministrul afacerilor externe de la acea vreme Mihai-Răzvan Ungureanu, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Călin Popescu Tăriceanu şi a ambasadorului SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

– Sf. Nicolae, episcop (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– Sf. Nicolae Taumaturgul, Arhiepiscop în Mira Liciei (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– Sărbătoarea populară Moş Nicolae; acesta este o divinitate din categoria Sfinţilor Moşi, care a preluat numele şi data de celebrare ale Sf. Nicolae; conform tradiţiei, Moşul aduce cadouri copiilor cuminţi în noaptea de 5 spre 6 decembrie, dar îi pedepseşte pe cei care sunt neascultători, neaducându-le daruri

– Sărbătoarea mozaică Hanuka (6-14) începe în seara acestei zile, după asfinţitul soarelui

– 1835: S-a născut medicul Nicolae Kalinderu; a iniţiat, împreună cu Victor Babeş, studii morfopatologice, bacteriologice şi clinice asupra leprei; a înfiinţat primele laboratoare permanente de investigaţii clinice din România; colaborator apropiat al lui Victor Babeş şi al lui Gheorghe Marinescu, cu care a editat o serie de reviste medicale; cunoscut colecţionar de artă; membru corespondent al Academiei Române; frate cu juristul Ioan Kalinderu (m. 1902) – 180 de ani

– 1897: S-a născut Oscar Walter Cisek, scriitor şi critic de artă de naţionalitate germană din România (m. 1966)

– 1906: S-a născut Nicolae I. Herescu, poet, traducător (din clasicii antici) şi eseist (m. 1961, la Zürich)

– 1912: A murit arhitectul Ion Mincu, întemeietor al şcolii naţionale de arhitectură; a valorificat elemente de construcţie şi decoraţie ale arhitecturii feudale şi populare româneşti; printre lucrările sale se numără Casa Lahovari (azi Spitalul dr. I. Cantacuzino), Casa Vernescu, Şcoala Centrală, toate din Bucureşti (n. 1852)

– 1915: A murit Emanuil Grigorovitza, prozator şi filolog; a publicat studii filologice privind sintaxa şi etimologia limbii germane sau prezenţa elementului românesc în graiurile săseşti din Ardeal, ca şi un important dicţionar german-român; impresionante sunt şi datele adunate sub titlul „Românii din monumentele literare germane medievale” (1901) (n. 1857) – 100 de ani

– 1931: S-a născut Alexandru Stark, reporter radio şi tv, scenarist şi publicist (m. 1992, la Paris)

– 1933: S-a născut Elena – Esther Tacciu, critic şi istoric literar, eminescolog, poetă şi traducătoare; membră a Comitetului Internaţional Byron, inclusă în antologia „Who’s Who of Woman” (Cambridge, 1980)

– 1940: S-a născut criticul literar Nicolae Baltag; fratele poetului Cezar Baltag (m. 1975) – 75 de ani

– 1950: S-a născut Gheorghe Păun, matematician, informatician şi om de cultură, membru al Uniunii Scriitorilor şi membru titular al Academiei Române din 2012; are contribuţii originale majore în teoria limbajelor formale, calculabilitate pe bază de ADN, combinatorică pe cuvinte, cercetări operaţionale, semiotică, lingvistică computaţională, fiind cel care a iniţiat calculul cu membrane – 65 de ani

– 1952: A murit Dumitru Popovici, istoric literar şi editor, unul dintre cei mai importanţi cercetători ai iluminismului românesc (n. 1902)

– 1957: S-a născut pianistul şi compozitorul de muzică cultă Tudor Dumitrescu (m. 1977)

– 1963: A murit Ioan (Ion Valentin) Anestin, grafician, pictor şi scenograf; desene politice şi caricaturi, portrete-şarjă din lumea teatrului; nepotul scriitorului Victor Anestin (n. 1900)

– 1972: A murit, la Chicago, Vasile Posteucă, poet şi eseist; unul dintre fondatorii grupării cernăuţene „Iconar”; încarcerat în mai multe rânduri pentru convingerile sale legionare, părăseşte ţara în 1941; după ce trăieşte în mai multe ţări europene, Canada şi Mexic, se stabileşte în SUA (n. 1912, în comuna Stăneştii de Jos, azi în Ucraina). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 21 noiembrie 1972

– 1975: A murit prozatorul şi istoricul literar Dinu Pillat; arestat în 1959, judecat în lotul „Noica-Pillat” şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, a fost eliberat în 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din RPR); fiul poetului Ion Pillat (n. 1921) – 40 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 5 decembrie 1975

– 1988: A murit Ion Cosma, operator de film, actor şi regizor de teatru şi film, unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (n. 1905). NOTĂ: Marin Nedelea, în „Istoria României în date (1940-1995)”, dă moartea la 7.XII.1988

– 1989: A murit Jodál Gábor, compozitor de origine maghiară din România (n. 1913)

– 1991: A murit prozatorul Vladimir Colin (n. 1921)

– 1994: A murit juristul Dragoş Rusu; lucrări de drept internaţional şi administrativ şi privind istoria gândirii juridice româneşti; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1910)

– 1996: A murit Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1936). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române dă ca dată a morţii 8.XII.1996; de asemenea, deşi în acte data naşterii este 19 februarie, soţia poetului spune că aceasta ar fi, de fapt, 29 februarie

– 2007: A murit scriitorul Marius Tupan, redactor-şef al revistei de cultură „Luceafărul”, pe care a condus-o din anul 2000 (n. 1945)

– 2010: A murit Sergiu Luca, violonist american de origine română (n. 1943) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Washington: Preşedintele american, Barack Obama, va evoca lupta contra terorismului într-un discurs către naţiune, susţinut în Biroul Oval de la Casa Albă

– Washington: Preşedintele Barack Obama participă la tradiţionala ceremonie de decernare a celor mai prestigioase premii culturale din SUA – la Kennedy Center

– Stockholm: Conferinţă de presă susţinută de laureatul de anul acesta al Premiului Nobel pentru Literatură, Svetlana Alexievici (Belarus), cu patru zile înaintea decernării oficiale a premiului

– Kiev: Vice-preşedintele american, Joe Biden, soseşte în această după-amiază în capitala Ucrainei, pentru a reconfirma susţinerea Washingtonului pentru autorităţile pro-occidentale ucrainiene în faţa Moscovei

– Ierusalim: Întrevedere a premierului israelian, Benjamin Netanyahu, cu preşedintele german, Joachim Gauck

– Ierusalim: Reuniunea lunară a cabientului israelian, prezidată de premierul Benjamin Netanyahu

– Franţa: Primul tur al alegerilor regionale; al doilea tur urmează să aibă loc pe 13 decembrie

– Venezuela: Alegeri legislative

– Erevan: Armenii vor vota în cadrul unui referendum controversat, pe tema reformei constituţionale care îi va permite preşedintelui Serge Sarkissian să rămână la putere şi după sfârşitul mandatului său din 2018

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Finlanda; aniversarea proclamării independenţei – 1917

– 1550: A fost botezat compozitorul italian Orazio Vecchi (m. 1605) – 465 de ani

– 1562: A murit Jan van Scorel, arhitect, inginer şi pictor olandez; a introdus stilul Renaşterii italiene în Olanda (n. 1495)

– 1640: S-a născut Claude Fleury, teolog, istoric și pedagog francez (m. 1723) – 375 de ani

– 1778: S-a născut Joseph Louis Gay-Lussac, fizician şi chimist francez; a formulat legea dilataţiei termice a gazelor perfecte (1802) şi legea volumelor constante pentru reacţiile ce decurg în fază gazoasă (care-i poartă numele); a descoperit acizii iodhidric şi cloric (m. 1850)

– 1779: A murit Jean-Baptiste-Siméon Chardin, pictor francez; considerat ca unul din cei mai mari artiști ai secolului al XVIII-lea (n. 1699)

– 1823: S-a născut Friedrich Max Müller, lingvist şi orientalist britanic de origine germană; specialist în gramatica comparată a limbilor indo-europene şi în lingvistica generală; studii de religie comparată şi de mitologie; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1875 (m. 1900)

– 1892, 6/18: S-a născut dramaturgul ucrainean Mikola Kulish (Nikolai Gurievich Kulish), unul dintre teoreticienii teatrului ucrainean (m. 1942)

– 1892: A murit Werner von Siemens, inginer şi industriaş german, inventatorul locomotivei electrice (1879); fondatorul renumitei companii ce-i poartă numele (n. 1816)

– 1896: S-a născut poetul american Ira Gershwin; a colaborat cu fratele său mai mic, compozitorul George Gershwin (1898-1937), la realizarea a peste 20 de muzicaluri (m. 1983)

– 1898: S-a născut economistul suedez Gunnar Myrdal; studii în domeniul teoriei economice şi al relaţiilor economice internaţionale, asupra crizelor economice şi a echilibrului monetar; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1974, împreună cu austriacul Friedrich von Hayek (m. 1987)

– 1920: S-a născut pianistul de jazz şi compozitorul american Dave Brubeck (numele real: David Warren Brubeck) (m. 2012) – 95 de ani

– 2013: A murit Stan Tracey (nume complet: Stanley William Tracey), pianist şi compozitor britanic de jazz (n. 1926)

– 2014: A murit Ralph Baer, inventator şi inginer german-american, cunoscut drept „tatăl jocurilor video”, datorită muncii sale de pionierat care a dus la crearea consolei de jocuri video Odyssey (n. 1922) – 1 an