Circulaţie rutieră parţial restricţionată pe centura municipiului Oradea

Circulaţia rutieră va fi parţial restricţionată astăzi şi mâine între orele 8:00 şi 16:00, pe centura municipiului Oradea, la intersecţia cu Drumul Naţional 79, ieşirea spre Arad, din cauza lucrărilor pentru montarea unor grinzi la pasajul suprateran în construcţie. Lucrările vor îngreuna traficul pe o singură bandă, pe direcţia dinspre Băile Felix către Calea Aradului. Potrivit reporterului nostru Alex Lancuzov, pe centura municipiului Oradea se construiesc mai multe pasaje, iar cel de la intersecţia cu DN 79, ieşirea spre Arad, are termen de finalizare până la sfârşitul lunii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 decembrie