Sâmbătă, 12 decembrie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Spiridon, episcop al Trimitundei, mare făcător de minuni şi singurul sfânt care, potrivit tradiţiei, îşi părăseşte racla pentru a veni în ajutorul oamenilor care îl cheamă prin rugăciuni, cu credinţă şi cu dragoste, el vestindu-L astfel pe Hristos. De aceea, Spiridon a fost numit şi „Sfântul călător”.
Sfântul Ierarh Spiridon s-a născut în jurul anului 270 dH, la Askia, în Insula Cipru, pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare.
Numele său provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „coşuleţ”.
Spridon, care se ocupa cu dusul oilor la păscut, a fost căsătorit şi a avut o fiică, fiind un om foarte credincios şi smerit. După moartea soţiei sale, pe când era încă tânăr, a continuat să-şi crească singur fiica, Irina. După câţiva ani, şi fiica sa avea să plece într-o altă lume, iar Spiridon, cel care avea o dragoste dumnezeiască puternică, se îndreaptă spre calea monahală, toată averea sa fiind destinată găzduirii străinilor şi îngrijirii bolnavilor.
În jurul anului 295, în perioada persecuţiilor împăratului păgân Maximian (286-305), sfântul din Trimitunda este arestat şi exilat pentru o vreme.
Spiridon a fost ales episcop al cetăţii Trimitunda, de lângă oraşul Pafos, tocmai pentru viaţa sa curată, în această calitate el fiind prezent la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea, convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) împotriva ereziei lui Arie, în anul 325. Spiridon s-a arătat înaintea tuturor celor prezenţi ca un puternic apărător al dreptei credinţe şi făcător de minuni.
Mai mult, pentru a închide gura ereticilor lui Arie, care erau adversari ai Sfintei Treimi, Sfântul Spiridon a oferit o minune – pilda cărămizii – pe care a prezentat-o celor prezenţi, a strâns-o, şi a ieşit fum în sus, în jos a curs apă, iar pământul i-a rămas în mână. El a arătat astfel că aşa cum o cărămidă înglobează simultan focul, apa şi pământul, tot aşa, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Trei dar formază o singură fiinţă. Se spune că Sfântul Spiridon era atât de convingător atunci când vorbea despre Sfânta Treime, încât mulţi păgâni se converteau la creştinism.
Tot la acest prim Sinod Ecumenic, Spiridon l-a cunoscut pe Sfântul Nicolae, între cei doi legându-se o lungă şi trainică prietenie.
Demn de remarcat este faptul că, şi după ce a fost ales episcop al Trimitundei, sfântul a continuat păscutul oilor.
Sfântul Spiridon a trecut la cele veşnice în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli, din Cetatea Trimitunda.
Mai târziu, pentru ca moaştele să fie păzite de pericolul saracin, ciprioţii le-au mutat în capitala bizantină, Constantinopol. Se spune că în timpul cuceririi cetăţii de către saracini, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta rămăşiţele la Constantinopol, iar atunci au descoperit că trupul său era întreg, iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţeniei sale.
În anul 1453, în perioada în care Constantinopolul era asediat de turci, Moaştele Sfântului Spiridon au fost mutate mai întâi în Serbia, iar mai apoi au fost duse, de către părintele Georgios Kalohairetis, în insula Corfu, în Grecia, acolo unde se păstrează şi în zilele noastre.
Se mai spune că, în anul 1716, turcii au venit cu o puternică flotă pentru a cuceri insula, iar după un asediu de 22 de zile, un soldat turc a văzut cum Sfântul Spiridon se arăta şi îi întărea pe greci pentru a-şi apăra cetatea. Turcii nu au reuşit să cucerească insula, iar ziua de 11 august este dedicată acestui fericit eveniment, mijlocit de Sfântul Spiridon.
Potrivit unor evlavioşi părinţi ai locului, pe perioade scurte de timp, cinstitele Moaşte ale Sfântului Spiridon dispar din racla din catedrală, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheama în rugăciune, cu credinţă şi cu dragoste, pretutindeni în lume. Se spune că după fiecare periplu, când moaştele „Sfântului călător” revin în raclă, în chip minunat, ele sunt calde şi prăfuite, iar papucii din mătase ai sfântului sunt tociţi.
Tocmai de aceea, părinţii slujitori la catedrala din Corfu îi schimbă anual veşmintele şi încălţămintea tocită, chiar pentru ziua de 12 decembrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte, dar la rândul lor, şi încălţările noi ale sfântului apar tocite, cu urme de pământ şi iarbă.
Hainele şi încălţămintea vechi sunt cedate, ca daruri duhovniceşti, lăcaşelor de cult din întreaga lume.
În Insula Cipru se păstrează tradiţia conform căreia sfântul a făcut multe minuni, în special vindecări de anumite boli grave. Se spune că însuşi împăratul Constanţius, fiul lui Constantin cel Mare, a fost vindecat de episcopul Spiridon, că sfântul a oprit seceta din cetatea sa, a înviat copilul unei femei, a prefăcut un şarpe în aur pentru a scăpa un sărac de nevoile sale, a vindecat muţenia unui diacon.
Aceste minuni trebuie însă înterpretate în cheia mai subtilă a puterii discernământului, a dreptei socoteli și a cumpătării.
Pentru minunea pe care a făcut-o la Sinodul I Ecumenic, Sfântul Spiridon este considerat ocrotitorul olarilor.
Insula Corfu este socotită a fi sub directa protecţie a sfântului, acesta fiind numit „ocrotitorul oraşului“.
Datorită minunilor pe care le-a făcut, şi în special a vindecărilor săvârşite, Sfântul Spiridon este socotit şi ocrotitor al spitalelor, multe unităţi medicale purtând chiar numele acestui mare ierarh. Chiar şi familii de creştini şi-au ales ca ocrotitor pe Sfântul Spiridon.
De asemenea, se spune că celebra familie Tolstoi l-a avut ca ocrotitor pe sfânt, primind de la prinţul Vasile al II-lea al Moscovei o cruce de aur cu o părticică din moaştele sfântului.
De ziua Sfântului Spiridon sunt legate multe alte tradiţii şi obiceiuri. Se spune că în această zi, pentru sănătatea întregii familii, pentru câştig şi spor în casă, nu se munceşte în gospodărie – nu se coase, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie. La ţară există obiceiul de a nu înjuga vitele pentru că este semn de pagubă, dar se dă de mâncare animalelor de tracţiune, fân din mână.
Sfântului Spiridon îi sunt asociate multe minuni, dar se spune că, în principal, el îi îmbogăţeşte pe săraci şi îi vindecă pe cei bolnavi.
Tot tradiţia mai arată că Sfântul Spiridon este şi patronul cizmarilor şi al cojocarilor, care îl cinstesc ca atare prin petreceri şi prin voie bună, însă fără excese bahice.
Să mai adăugăm şi faptul că părticele din moaştele Sfântului Spiridon se află în Bucureşti la Biserica „Sf. Spiridon” a Mitropoliei de Bucureşti, de pe Bulevardul Dimitrie Cantemir. În ţară găsim papucul Sf. Spiridon la Mănăstirea Râşca, comuna Râşca, jud. Suceava, un alt papuc la Mănăstirea Nechit, jud. Neamţ, părticele din moaştele sfântului – la Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamţ şi la Biserica “Înălţarea Domnului”, din Ploieşti.
Şi fiindcă Sfântul Spiridon este recunoscut drept protector al copiilor, există în Bucureşti un loc special, Biserica Sfântul Spiridon Vechi, care adăposteşte icoana făcătoare de minuni a sfântului, un lăcaş care a devenit loc de pelerinaj pentru tinerele femei care îşi doresc să aducă pe lume prunci şi care se roagă aici pentru înfăptuirea unei minuni, după ce medicina şi alte ştiinţe nu le-au putut oferi soluţii.
La vârsta de 43 de ani, Nadia Comăneci a intrat pentru prima oara în biserică, aici, împreună cu soţul ei, Bart, atunci când nu mai spera să poată avea copii, iar preotul paroh Ioan Iordache i-a spus că trebuie să creadă în această minune şi i-a citit o rugăciune. După câteva luni Nadia era însărcinată. După naşterea micuţului Dylan Paul, Nadia a înfăptuit un gest de mare caritate, donând o sumă consistentă pentru înfiinţarea, pe lângă parohia Sfântul Spiridon Vechi, a unui centru pentru copii orfani. Şi asta se întâmplă fiindcă viaţa este plină de minuni …
Răzvan Moceanu – RADOR
