Preşedintele Chinei a transmis un mesaj privind stabilirea unor reguli pentru gestionarea Internetului

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a prezentat viziunea pe care o are asupra viitorului Internetului, în care a menţionat că toate statele ar trebui să fie libere să-şi aleagă drumul. Afirmaţiile au fost făcute în cadrul Conferinţei Mondiale a Internetului, care se desfăşoară în China, un eveniment despre care criticii afirmă că este folosit de către autorităţile de la Beijing pentru prezentarea viziunii potrivit căreia guvernele individuale ar trebui să fie capabile să cenzureze informaţiile după cum doresc. Potrivit corespondenţilor BBC, ideea principală pe care a transmis-o preşedintele Xi este că problema securităţii şi a controlului Internetului a fost ridicată la rang de prioritate naţională, mesajul său fiind că statul chinez, cu 600 de milioane de utilizatori ai Internetului, ar trebui să aibă un cuvânt de spus în creionarea regulilor internaţionale privind gestionarea Internetul, iar acele reguli ar trebui să stabilească dreptul de a decide ce anume poate fi cenzurat şi blocat, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 decembrie