Premierul Dacian Cioloş le-a premiat pe jucătoarele echipei naţionale de handbal a României

Premierul Dacian Cioloş le-a premiat,  astăzi, pe jucătoarele echipei naţionale de handbal a României, medaliate cu bronz la Campionatul Mondial din Danemarca. Şeful guvernului a afirmat, cu această ocazie, că pentru a obţine în continuare rezultate excepţionale este nevoie de investiţii în sportul de masă.
Dacian Cioloş: Dacă trebuie să avem grijă de performanţă şi asta vrem să facem şi astăzi prin ceea ce am decis în  guvern şi prin premiile pe care vi le oferim că în acelaşi timp trebuie să ne gândim şi la sportul de masă pentru a ajunge la astfel de rezultate. Ceea ce reprezentaţi dumneavoastră înseamnă investiţii care au fost făcute acum câţiva ani şi care dau astăzi rezultate şi în handbal, la fel ca şi în alte domenii. Şi pentru ca în anii următori să putem să ne bucurăm de aceleaşi rezultate, şi chiar mai bune, trebuie să punem seminţe şi în sportul de masă. Şi în timpul scurt pe care îl avem în acest an haideţi să vedem cum putem face acest lucru.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 23 decembrie