Premierul Turciei va efectua o vizită în Serbia

Primul-ministru al Turciei, Ahmet Davutoglu, a declarat că poporul și Guvernul Serbiei pot fi siguri că Turcia va aborda întotdeauna relațiile dintre cele două țări cu respect şi va ține seama de interesele Serbiei. „Faptele vorbesc mai mult decât cuvintele: eforturile noastre de a stabili o cooperare mai strânsă în cadrul Comitetului trilateral de comerț Turcia-Serbia-Bosnia-Herțegovina dovedesc angajamentul nostru de a promova integrarea Serbiei în regiunea ei și în Europa”, a declarat Davutoglu în ajunul sosirii sale la Belgrad, pentru ediţia de sâmbătă a cotidianului „Danas”. „Întregul popor sârb și Guvernul Serbiei pot să fie siguri că în relațiile dintre cele două state, Turcia va ţine cont întotdeauna de cele mai importante interese ale Serbiei”, a afirmat premierul turc. „De exemplu, putem să anunţăm că în ianuarie 2016, cu sprijinul generos al comunității de afaceri, vom deschide la Istanbul birouri comerciale comune ale Serbiei și Bosniei-Herțegovina. Toate aceste etape sunt realizate în contextul convingerii noastre ferme privind rolul indispensabil al Serbiei ca garant al păcii, bunăstării și stabilităţii în Balcani”, a subliniat, printre altele, premierul Turciei.

www.beta.rs – 26 decembrie