Premierul spaniol Mariano Rajoy încearcă să formeze un guvern

Premierul spaniol, Mariano Rajoy, încearcă să formeze un guvern după ce partidul său conservator s-a clasat pe primul loc la alegerile din 20 decembrie. El s-a întâlnit astăzi cu liderul Podemos, Pablo Iglesias, care a declarat din nou că nu va sprijini un guvern conservator şi, prin urmare, se va opune învestirii lui Mariano Rajoy. Annamaria Damian transmite de la Madrid:
Reporter: Şeful partidului Podemos, Pablo Iglesias, a discutat cu Mariano Rajoy în cursul dimineţii, la Palatul guvernamental Moncloa. Cu 69 de fotolii parlamentare, Podemos este formaţiunea decisivă în aceste zile, în care dificultăţile unui mare acord politic pentru formarea guvernului spaniol par din ce în ce mai dificil de depăşit. După alegerile din 20 decembrie, Iglesias a declarat că nu va sprijini un guvern al Partidului Popular cu Mariano Rajoy în frunte şi a propus chiar un premier independent. Mariano Rajoy are programată la această oră o întâlnire cu şeful Partidului Liberal Ciudadanos, Albert Rivera, care şi-a exprimat deja poziţia privind viitorul guvern. Formaţiunea sa a câştigat 40 de mandate şi s-a pus la dispoziţia premierului coonservator care însă mai are nevoie de 13 voturi pentru a-şi asigura votul de învestire şi o legislatură fără surprize. Rivera a propus anterior întâlnirii o colaborare între populari, socialişti şi Ciudadanos, o variantă respinsă imediat de Partidul Socialist.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 decembrie