Avertizare meteo de polei şi precipitaţii mixte

Meteorologii atrag atenţia că în cursul zilei de astăzi este posibil să se formeze polei, în condiţiile în care în toată ţara vor cădea precipitaţii mixte. În cursul nopţii s-au semnalat depuneri de polei în Oltenia şi sudul Banatului, iar de dimineaţă se aşteaptă ca acest fenomen să se formeze şi în Muntenia, inclusiv în zona Capitalei. În această după amiază şi în noaptea care va urma, poleiul va fi prezent local şi temporar, mai ales în regiunile din jumătatea de nord a ţării. De mâine, revin ninsorile în nord-est şi la munte, iar în sud-estul ţării va ploua destul de consistent.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 ianuarie