Guvernul se reuneşte în prima şedinţă din acest an

Guvernul se reuneşte astăzi în prima şedinţă din acest an pentru a analiza, între altele, un proiect de hotărâre privind inventarul centralizat al statului. Pe agenda executivului se află şi mai multe memorandumuri referitoare la elaborarea bugetelor pentru 2016 ale operatorilor economici la care statul este acţionar unic sau majoritar. Guvernul va discuta, de asemenea, amendamentele formulate de Ministerul Finanţelor la proiectul de lege privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, precum şi unele modificări ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de probaţiune.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 ianuarie