Vizita premierului Dacian Cioloş în Germania

Premierul Dacian Cioloş pleacă mâine într-o vizită oficială la Berlin, unde va avea întâlniri cu cancelarul Angela Merkel, cu parlamentari germani, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti. Vizita se va axa în special pe întărirea relaţiilor bilaterale şi clarificarea unor obiective comune ale agendei europene.
Premierul Dacian Cioloş se va afla mâine într-o vizită de lucru la Berlin, în urma invitaţiei cancelarului german Angela Merkel. Programul vizitei prevede inclusiv întâlniri cu reprezentanţi ai parlamentului german şi ai comunităţii româneşti din această ţară. Vizita la Berlin a premierului român are o dimensiune economică mai redusă şi se va concentra în special asupra obiectivelor europene comune şi a relaţiilor bilaterale, a afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Suciu.
Dan Suciu: Va fi un prânz de lucru cu cancelarul Angela Merkel, pe urmă vom avea o întâlnire cu comunitatea românească şi cu forumurile româno-germane care au reprezentanţi la Berlin. Scopul este unul, evident, de întărire a relaţiilor bilaterale şi clarificarea obiectivelor comune pe agenda europeană. Sunt subiecte care au fost în discuţie şi la Consiliul European, cel legat de migraţie, politica externă. Va fi o dimensiune mai redusă în ceea ce priveşte afacerile, pentru că acum două săptămâni a fost un forum româno-german de afaceri la care a participat vicepremierul Borc şi, de asemenea, pregătim strategie de a intra în contact cu mediile de afaceri din landurile germane, aşa încât această vizită ne înscrie într-un acord cadru, să spunem, mai larg, este bine să existe această întâlniren cu cancelarul, pentru ca apoi să putem detalia şi pe celelalte componente ale mediilor de afaceri în perioada imediat următoare.
Din delegaţia condusă de premierul Dacian Cioloş va face parte şi ministrul român al afacerilor externe, Lazăr Comănescu, şi şeful Cancelariei Executivului de la Bucureşti, Dragoş Tudorache. Vizita de mâine este prima de acest gen pe care premierul Dacian Cioloş le efectuează în Germania de la preluarea mandatului. Ultima vizită a unui premier român la Berlin a avut loc în vara anului 2013, când executivul de la Bucureşti era condus de Victor Ponta.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 ianuarie)