Primăria Capitalei este nemulţumită de eficienţa operaţiunilor de deszăpezire derulate

Primăria Capitalei este nemulţumită de eficienţa operaţiunilor de deszăpezire derulate în cele câteva zile de vreme rea. Edilul general al Bucureştiului, Răzvan Sava, le-a solicitat, astăzi, primarilor de sector să analizeze contractele încheiate cu operatorii de deszăpezire şi să plătească numai serviciile care au fost făcute.

Răzvan Sava: În urma analizei s-a constatat că utilajele sunt puţine, numărul de operatori manuali la fel sunt puţini. Le-am transmis că trebuie să mai analizeze încă o dată contractele de deszăpezire pe care le au, din punct de vedere al eficienţei. Le-am sugerat lucru pe care şi eu o să-l fac pentru sectorul cinci unde ştiţi că Primăria Capitalei are contract cu Romprest. Să fiu foarte atent la decontarea facturilor pentru că nu suntem mulţumiţi de modul cum a decurs operaţiunea de deszăpezire.

Realizator: Operatorii de deszăpezire au fost deja sancţionaţi pentru neîndeplinirea sarcinilor cu câte 5.000 de lei. Primăria Capitalei reaminteşte proprietarilor de clădiri sau spaţii comerciale că au obligaţia de a înlătura, în 24 de ore, zăpada, gheaţa şi ţurţurii din perimetrul imobilelor pe care le deţin. Redactorul RRA, Atena Teognoste precizează că nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu amenzi de la 200 la 500 de lei pentru persoane fizice şi de la 500 la 2.000 de lei pentru firme.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 ianuarie