20 de persoane rănite într-un incendiu, la Chişinău

La Chişinău, după incendiul care a izbucnit într-o cafenea, 20 de persoane, printre care şi copii, au fost transportate cu arsuri şi intoxicaţii la mai multe spitale din capitala Republicii Moldova. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, a spus că focul ar fi fost cauzat de explozia unei butelii, dar că urmează să fie cercetate circumstanţele. Potrivit Radio Chişinău, autorităţile vor stabili şi dacă localul funcţiona conform actelor normative.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 ianuarie