Vaticanul a dat publicităţii detalii despre ultima carte a Papei Francisc

Vaticanul a dat publicităţii detalii despre noua carte a Papei Francisc, intitulată „Numele lui Dumnezeu e Milă”. Cartea se bazează pe conversaţiile Papei cu jurnaliştii. Cartea vorbeşte despre iertarea pe care clerul trebuie să o extindă asupra tuturor celor care se căiesc sincer, dar avertizează împotriva excesului de curiozitate al preotului din confesional în privinţa vieţii sexuale a enoriaşilor. Papa îi sfătuieşte pe preoţi să asculte cu răbdare şi blândeţe spovedaniile şi să nu condamne oamenii, ci să le acorde iertarea. Creştinismul trebuie să îi îmbrătişeze pe toţi, şi pe cei respinşi, pe cei marginalizaţi şi pe cei păcătoşi, este mesajul final al cărţii scrise de Papa Francisc.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 ianuarie)