România a reuşit să folosească integral, în 2015, fondurile europene alocate prin Fondul de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune

România a reuşit să folosească integral, în 2015, fondurile europene alocate prin Fondul de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune – declară comisarul pentru politica regională, Corina Creţu. Ea s-a întâlnit azi la Bruxelles cu ministrul fondurilor europene, Aura Raducu.
Reporter: Cerasela Radulescu: Comisarul european Corina Creţu s-a declarat mulţumită că în urma propunerilor Grupului de lucru pentru o mai bună implementare, creat la iniţiativa sa în cadrul Comisiei Europene, România a reuşit să evite, în 2015, dezangajarea sumei de un miliar de euro pe care ţara a avut-o la dispoziţie prin Fondul european de Dezvoltare Regională şi cel de Coeziune.
Corina Creţu: Cred că este meritul autorităţilor române, guvernului trecut şi guvernului actual pentru ceea ce s-a făcut, pentru că atunci când am intrat în poziţia de comisar european pentru Politică Regională, împreună cu colegii mei de la DG Regio acest lucru era de neconceput. Practic, în ceea ce priveşte Fondul de Dezvoltare Regională, România a evitat orice fel de dezangajări de fonduri pentru 2015.
Realizator: Prin acest grup s-au stabilit planuri de mărire a absorbţiei pentru programele de: mediu, transporturi, competitivitate şi pentru Programul Operațional Regional. Comisia Europeană aşteaptă din partea României să trimită la începutul acestui an mai mult de 40 de solicitări de modificare de proiecte. Comisarul pentru Politică Regională a spus, la întâlnirea cu ministrul român al fondurilor europene, că speră să fie demarat în curând programul pilot de dezvoltare a regiunilor propus de Comisia Europeană. Totodată, oficialul european solicită României să acorde atenţiei demarării la timp a implementării noii perioade de programare 2014-2020.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – (13 ianuarie