Premierul Dacian Cioloş va discuta despre priorităţile Ministerelor Agriculturii şi Energiei

Premierul  Dacian Cioloş va discuta astăzi cu miniştrii agriculturii, Achim Irimescu, şi cu cel al energiei, Victor Grigorescu, pe tema priorităţilor în cele două domenii. Discuţia are loc după anunţul de ieri al şefului executivului, potrivit căruia toate ministerele şi-au stabilit priorităţile şi o listă cu acestea urmează să fie transmisă parlamentului.
Dacian Cioloş: „Trebuie să ne concentrăm pe implementarea acestor măsuri, pentru că timpul este scurt şi, încă o dată, vreau să faceţi diferenţierea între priorităţile pe care şi le-a stabilit acest guvern şi lucrurile care oricum trebuie făcute pentru administrarea normală a ministerelor pe care le conduceţi”.
Tot ieri, guvernul a anunţat că proiectul noii legi a salarizării publice va fi elaborat până la jumătatea lunii viitoare, după consultări cu sindicatele, autorităţile locale şi cu membrii comisiilor de specialitate din parlament. În replică, PSD a apreciat că iniţiativa va avea ca efect  amânarea aplicării noii legi a salarizării publice, având în vedere că social-democraţii au finalizat, în noiembrie anul trecut, un proiect al acesteia.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 ianuarie)