Burse de studiu la Scoala de Muzica Boem Club pentru copiii si tinerii talentati

In perioada 20-31 Ianuarie 2016 la Scoala de Muzica Boem Club, cea mai mare scoala privata de muzica din Bucuresti, are loc concursul pentru acordarea de burse copiilor si tinerilor talentati la muzica.

Proiectul Burselor Mici Interpreti face parte din Campania Scolii de Muzica Boem Club Si tu poti canta!”, lansata in urma cu 5 ani, campanie educationala anuala prin care Boem aduce muzica mai aproape de copiii si tinerii din Romania.

Inscrierile pentru concursul Burselor Mici si tineri interpreti se pot face in perioada 20-31 Ianuarie completand formularul de inscriere si trimitandu-l pe adresa de e-mail denisa.petrean@boemclub.ro impreuna cu o inregistrare video de maxim 5 minute cu interpretarea unei piese la unul din urmatoarele instrumente: pian, chitara, vioara, violoncel, saxofon, sau la canto.

Concursul pentru acordarea burselor Scolii de Muzica Boem Club are doua categorii:

  • Bursele Mici Interpreti, destinate copiilor cu varsta cuprinsa intre 4 si 13 ani impliniti.
  • Bursele Tineri Interpreti, destinate copiilor cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani impliniti.

Rezultatele concursului vor fi afisate pe site-ul Scolii de Muzica Boem Club pe data de 5 Februarie 2016.

Bursele constau in lectii de muzica gratuite in cadrul scolii, pe durata a 6 luni de zile, la oricare din cele 3 sedii ale Scolii de Muzica Boem Club, bursierii avand posibilitatea sa lucreze in aceasta perioada cu profesionisti in muzica, profesori absolventi de conservator cu experienta in predare. Bursierii vor beneficia saptamanal de lectii de instrument, teoria si istoria muzicii si cor. Totodata, cei care vor fi selectati bursieri in cadrul Boem Club, vor avea posibilitatea sa participe la spectacolele Boem Club, in calitate de interpreti.