Petro Poroşenko s-a întâlnit cu reprezentanţii oficiali ai lui François Hollande şi ai Angelei Merkel

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, s-a întâlnit, luni seară, cu Christoph Heusgen și Jacques Audibert, reprezentanți ai cancelarului german și ai președintelui francez, care se află într-o vizită oficială la Kiev, pentru discuţii cu autorităţile ucrainene despre situaţia din Donbas. Potrivit serviciului de presă al președintelui ucrainean, discuția dintre cei trei oficiali a avut loc ca urmare a înţelegerilor convenite în timpul unei recente convorbiri telefonice între liderii Ucrainei, Germaniei și Franței. „Președintele Poroșenko a mulțumit reprezentanților Germaniei și Franței pentru rolul important în eliberarea regiunilor Donețk și Luhansk, precum și pentru continuarea politicii de nerecunoaștere a anexării Crimeii” – se arată într-un comunicat al Preşedinţiei de la Kiev. În timpul discuţiilor, părțile şi-au mai exprimat îngrijorarea față de numeroase încălcări ale armistițiului în Donbas şi împiedicarea activităţii reprezentanţilor OSCE în regiune. Totodată, Petro Poroşenko, Christoph Heusgen și Jacques Audibert au luat act de progresele înregistrate de Ucraina în punerea în aplicare a acordurilor de paceconvenite la Minsk. „Părțile au subliniat importanța coordonării acțiunilor comune de implementare deplină a acordurilor. Printre elementele cheie se numără încetarea durabilă a focului, retragerea trupelor și echipamentelor rusești, reluarea controlului asupra frontierelor de către partea ucraineană și eliberarea ostaticilor” – se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale ucrainene.

(www.korrespondent.net – 19 ianuarie)