Şedinţa guvernului

La Palatul Victoria, Guvernul urmează să discute astăzi proiectul unei ordonanţe de urgenţă potrivit căreia Consiliul Naţional de Etică nu va mai avea printre atribuţii analiza plagiatelor demnitarilor.

Printre proiectele de acte normative care se află pe ordinea de zi a şedinţei de guvern programate să înceapă la această oră se numără inclusiv un proiect de ordonanţă care vizează modificarea şi completarea legii privind cazierul judiciar. Tot astăzi, guvernul va lua în discuţie mai multe proiecte de hotărâre, unul dintre acestea referindu-se la aprobarea normelor de aplicare a prevederilor legale destinate stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor care provin din familii defavorizate şi a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă. Executivul ar urma să aprobe astăzi şi un memorandum de revizuire a planului strategic pentru reforma în domeniul asistenţei sociale.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 ianuarie)