75 de ani de la rebeliunea legionară

Se împlinesc 75 de ani (1941), de când, între 21 şi 23 ianuarie, mişcarea legionară a organizat o rebeliune armată, prin care urmărea înlăturarea generalului Ion Antonescu şi preluarea întregii puteri în stat. Au avut loc jafuri, crime, masacre. Au fost devastate 3 400 de imobile şi de instituţii. Oameni nevinovaţi, persoane civile, soldaţi şi ofiţeri – în total 1 000 persoane – au căzut victime bestialităţii și fanatismului unor indivizi însetaţi de putere. După înăbuşirea rebeliunii de către armată, mişcarea legionară a fost înlăturată de la putere şi interzisă (Horia Sima şi un grup de apropiaţi ai săi au fost salvaţi de hitlerişti şi duşi în Germania).

Circa 8000 de legionari au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la diverse pedepse, iar conducerea statului s-a concentrat numai în mâinile lui Ion Antonescu.