Două landuri din Germania au cerut refugiaţilor să predea toate bunurile, în afară de o sumă de întreţinere

 Ziarul german „Bild” relatează într-un articol apărut joi că cel puţin două landuri din Germania au cerut refugiaţilor să predea bunurile care depăşesc o anumită valoare stabilită pentru cheltuielile de întreţinere. Practica este similară cu cea din Elveţia, unde autorităţile pot solicita refugiaţilor să predea toate bunurile pe care le deţin şi care depăşesc 1.000 de franci elveţieni (996 de dolari). Landul Bavaria, unde aproximativ 1,1 milioane de refugiaţi au sosit anul trecut, a stabilit baremul la 750 de euro, în timp ce landul vecin, Baden-Wuerttemberg, a decis să permită refugiaţilor să aibă asupra lor o sumă maximă de numai 350 de euro. Oficialii germani au declarat că refugiaţii sunt trataţi în acelaşi mod în care sunt trataţi şi rezidenţii germani, care trebuie să îşi epuizeze propriile venituri înainte de a primi ajutorul social de la stat. Potrivit informaţiilor, Danemarca urmează să voteze în această lună pentru introducerea unei măsuri similare, informează Associated Press.

(http://bigstory.ap.org/ – 21 ianuarie)