Preşedintele României, Klaus Iohannis: Situaţia instabilă, alarmantă din estul României necesită măsuri de consolidare a securităţii

Klaus Iohannis a subliniat că, în această situație, România poate profita de instrumentele dobândite prin parteneriatele strategice cu SUA și NATO.
Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenenţa la NATO și la Uniunea Europeană „au fost, sunt şi rămân pilonii principali ai politicii externe românești,” a spus, joi, Klaus Iohannis, președintele României, la reuniunea anuală cu șefii misiunilor diplomatice, acreditați la București. „Situaţia instabilă, alarmantă din estul României necesită măsuri de consolidare a securităţii, atât cu mijloace interne, cât şi cu instrumente de care România se poate folosi în cadrul parteneriatelor strategice, semnate îndeosebi cu SUA şi în cadrul NATO”, a precizat şeful statului român.
Serviciul de Presă al Preşedinţiei din România a comunicat că preşedintele Klaus Iohannis a salutat aprobarea noului Cabinet de la Chișinău, în ciuda protestelor anti-guvernamentale continue. „Prin aprobarea noului guvern, pentru care integrarea europeană este o prioritate, Republica Moldova a făcut un pas important în depășirea crizei politice. Urmăresc cu atenţie evoluţia vieții politice din Republica Moldova şi îi încredinţez pe partenerii noştri că România va oferi tot sprijinul necesar,” a spus Iohanins. El a subliniat că „stabilitatea din Republica Moldova este importantă atât pentru România, cât și pentru Uniunea Europeană.”
De remarcat că, la sfârșitul săptămânii trecute, președintele României și-a exprimat sprijinul pentru omologul său moldovean Nicolae Timofti, care a intrat în conflict deschis cu majoritatea parlamentară, formată de Partidul Democrat din Moldova (PDM). Șeful statului moldovean a refuzat să-l nominalizeze pe candidatul propus pentru funcția de prim-ministru, explicându-şi decizia prin aceea că a pus la îndoială „integritatea și calitățile morale ale candidatului.”
Cu toate acestea, după ce a avut convorbiri la Bucureşti cu Victoria Nuland, asistenta secretarului de stat pentru Afaceri Europene și Eurasiatice din SUA, președintele României s-a răzgândit. El l-a sunat pe Andrian Candu, preşedintele Parlamentului de la Chişinău, care este membru în Partidul Democrat, şi a cerut „aprobarea urgentă a guvernului”. Referitor la situaţia din Uniunea Europeană, Iohannis a menţionat că „cetăţenii români cred cu tărie în proiectul european.” „În calitate de președinte, eu trebuie să spun sincer că mă aștept la mai mult de la modul de funcționare a mecanismelor europene, a spus el. Mi-aş dori ca, în Uniunea Europeană, să fie mai multă coordonare, mai multă viziune și strategie.”
Președintele a explicat şi poziția României cu privire la problema refugiaților. Această poziție „nu se bazează pe refuzul de a accepta refugiați în România, ci pune sub semnul întrebării însăşi procedura”. „Cred că toate statele membre ale UE sunt egale, și o procedură, oricare ar fi ea, trebuie să se bazeze pe acest principiu, să se pună în aplicare prin dialog, mai degrabă decât printr-o contabilitate sau printr-o abordare birocratică”, a spus el.
„România va continua să sprijine eforturile politice și diplomatice de soluționare a conflictului din Ucraina, respectând principiile integrității teritoriale, independenței și suveranității, precum și punerea în aplicare integrală a acordurilor de la Minsk”, a spus președintele. „România este hotărâtă să sprijine ferm aspirațiile europene ale Republicii Moldova și necesitatea de a realiza aceste reforme”, a concluzionat el.

(Agenţia de presă TASS – 21 ianuarie)