Angela Merkel promite că Turcia va primi suma de trei miliarde de dolari pentru întărirea controlului la frontiere

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că traficanţii de persoane nu trebuie lăsaţi să profite de pe urma exploatării situaţiei în care se află migranţii şi refugiaţii care încearcă să ajungă în Europa prin orice mijloc cu putinţă. Declaraţiile cancelarului au fost făcute după ce peste 48 de persoane s-au înecat în tentativa de a traversa pe mare dinspre Turcia spre Grecia. Aproape jumătate dintre victime erau copii. Liderii Germaniei şi Turciei şi-au reafirmat angajamentele de a combate criza migranţilor în urma unei şedinţe comune desfăşurate la Berlin. În cadrul unei conferinţe de presă, doamna Angela Merkel a promis că se va asigura că statul turc va primi peste trei miliarde de dolari, sumă promisă de Uniunea Europeană, în schimbul întăririi controlului la frontiere, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 ianuarie