Discuţii privind legea salarizării unitare, programate între ministere şi sindicalişti

Textul legii salarizării unitare ar trebui finalizat până în 10 februarie. Deja sindicaliştii au făcut şase observaţii pe actuala formă a legii, una dintre ele vizând criteriile de performanţă. Oricum, săptămâna viitoare sunt programate discuţii cu fiecare minister în parte pentru a se găsi soluţii, însă baza de raportare unu din Legea salarizării va rămâne salariul minim garantat în plată.

Alis Georgescu – Încă de la începutul săptămânii, Ministerul Muncii a început consultările cu sindicatele pe legea salarizării unitare când s-a şi decis că baza de raportare unu va rămâne salariul minim. Acest lucru înseamnă, de fapt, o creştere substanţială a valorii efective pentru fiecare funcţie în parte, dar urmează să se găsească resursele necesare pentru aplicabilitate într-o perioadă de tranziţie estimată la patru ani. Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa,

Bogdan Hossu, a declarat că până acum sindicaliştii au făcut şase observaţii pe actuala formă a legii, una dintre ele vizând criteriile de performanţă.

Bogdan Hossu: Este nevoie de nişte criterii de performanţă de stimulare. Modalitatea este greu de spus. Partea guvernamentală ne vor trimite ce au centralizat de la minister. Evident vom analiza. Scopul este ca într-adevăr să se găsească, după specificul fiecărui sector, mecanismele de încurajare a performanţei adecvate. Evident că un mecanism prea rigid, cum au fost, de exemplu, salariile de merit care erau acordate pe un an nu era o formă stimulativă. Probabil că durata trebuie schimbată, formele. Se vor discuta împreună /…/să găsim exact, hai să spunem, motivările cele mai bune pentru fiecare funcţie în parte.

Reporter: Toate ministerele şi federaţiile sindicale au avut la dispoziţie câteva zile să vină cu propuneri de rezolvare şi observaţii la memorandum şi să înainteze Ministerului Muncii deficienţele pe care le-au constatat în momentul de faţă în ceea ce priveşte salarizarea. Acestea vor fi prezentate mâine în cadrul unei dezbateri, iar până în 10 februarie, negocierile trebuie finalizate, actul normativ urmând să fie trimis apoi către Parlament – a declarat preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Bogdan Hossu: Este ideea de bază ca undeva până în 10 februarie să se termine, să existe textul efectiv. Guvernul să pună imediat pentru dezbatere publică până la începutul lunii martie, urmând ca la începutul lunii martie să fie înaintat Parlamentului şi până în luna mai, ca să se poată respecta legislaţia în vigoare, să fie, sperăm, promovată de Parlament. Pentru că problema de fond este că va afecta evident şi salarizarea, îndemnizarea în sectorul parlamentar.

Reporter: Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se află printre priorităţile acestui an – a declarat ministrul muncii, Ana Costea, care a precizat că termenul de adoptare al acestei legi este sfârşitul lunii noiembrie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 ianuarie