Trafic restricţionat în zona Pieţei Victoriei din Capitală

Traficul va fi restricţionat astăzi, în zona Pieţei Victoriei din Capitală, ca urmare a unui protest al sindicatelor şi patronatelor din industria de prelucrare a lemnului, programat între orele 11:00 şi 16:00. Potrivit Brigăzii Poliţiei Rutiere, vor fi afectate străzile din jurul clădirii Guvernului. Astfel, în Piaţa Victoriei se va circula pe două benzi de mers între bulevardul Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bulevardul Lascăr Catargiu. Totodată, pe strada Paris şi pe Bulevardul Iancu de Hunedoara traficul va fi direcţionat doar spre Bulevardul Aviatorilor.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 ianuarie)