Calendarul evenimentelor, 29 ianuarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
  • Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

– Guvern

* Programul premierului Dacian Cioloş:

  • Întâlnire cu Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe și comerțului al Ungariei – ora 16:30, la Palatul Victoria
  • Timişoara: Participare la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, omului politic portughez, Jose Manuel Barroso, de către Universitatea de Vest Timișoara – ora 10:00, în Aula Magna a UVT

– Ministere

* Consultări ale ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu omologul său ungar, Péter Szijjártó, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti, în cadrul cărora cei doi miniştri vor discuta despre relaţiile bilaterale, din perspectiva identificării unor noi oportunităţi de consolidare şi diversificare a cooperării dintre cele două ţări şi a proiectelor de infrastructură energetică şi de transporturi. La finalul întâlnirii vor avea loc declaraţii comune de presă ale celor doi oficiali – ora 12:00, la sediul MAE

* Ministrul justiţiei, Raluca Prună, urmează să se întâlnească cu reprezentanţii serviciilor de probaţiune pentru a discuta în detaliu recuperarea întârzierilor din ultimii ani în ceea ce priveşte consolidarea sistemului de probaţiune ca soluţie alternativă la executarea pedepsei din penitenciar

* Participarea ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, din cadrul MAE, Dan

Stoenescu la reuniunea Consiliului Consultativ Interinstituțional – ora 12:00, la sediul MAE

– Apărare, Interne

* Şedinţa de bilanţ a Arhivelor Naţionale ale României pe anul 2015 – la sediul central din Bd. Regina Elisabeta nr. 49

* Târgu – Jiu: Prezentarea bilanţului activităţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj pe anul 2015 – ora 12:15

– Partide

* Conferinţă de presă susţinută de prim-vicepreşedintele PNL, Cristian Buşoi – ora 12:00, la sediul PNL, Aleea Modrogan nr. 1

* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud, la care participă preşedintele executiv, Eugen Tomac – ora 12:30

* Braşov: Şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD – ora 11:00, la sediul PSD

* Braşov: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PSD, Liviu Dragnea – ora 12:00, la sediul PSD

* Buzău: Conferinţă de presă susţinută de senatorul senatorul UNPR, Constantin Popa – ora 9:00

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de senatorul UDMR, Biro Rozalia – ora 11:00, la sediul UDMR Bihor

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de PNL Sibiu, la care participă deputaţii PNL, Raluca Turcan şi Mircea Cazan – ora 12:00, la sediul PNL

– Culte, Biserică

* Cu binecuvântarea patriarhului Daniel, în această seară, după oficierea Slujbei Vecerniei unită cu Litia, moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi – Vasile, Grigorie şi Ioan, aflate în paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale, vor fi purtate în procesiune în jurul Catedralei, apoi vor fi aşezate spre închinare credincioşilor, pe Colina Bucuriei, până în seara zilei de sâmbătă. Procesiunea va fi condusă de episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, la eveniment urmând să participe şi elevii Seminarului Nifon Mitropolitul din Bucureşti

– Administraţie

* Băile Felix, jud. Bihor: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, şi directorul Aeroportului Internaţional Oradea, Gheorghe Pasc – ora 14:30, la Complexul Lotus Therm din staţiune

* Reşiţa: Prezentarea Raportului de evaluare a activităţilor desfăşurate de structurile Instituţiei Prefectului pe anul 2015 – ora 12:00, la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin

– Justiţie

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în dosarul „Referendumul”, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru astăzi verdictul în dosarul „Hidroelectrica”, în care sunt inculpaţi fostul ministru al economiei, Codruţ Şereş şi şase foşti directori ai companiei, la judecarea în fond a cauzei aceştia primind pedepse între patru şi cinci ani de închisoare

* Termen în dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea este judecată pentru luare de mită – la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

* Judecarea contestaţiei depuse de Dan Şova la menţinerea controlului judiciar în dosarul „Turceni – Rovinari” – la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

– Organizaţii

* Are loc deschiderea oficială a Academiei Tinerilor Lideri Dunăreni, ediţia a II-a, eveniment organizat de Asociaţia Comunităţile Locale Riverane Dunării – CLDR România şi desfăşurat în zilele de 29 şi 30 ianuarie – ora 10:00, la sediul Institutului de Studii Populare, „Blocul Diplomatic”, Str. Alecu Russo nr. 13-19

* Are loc deschiderea celei de-a V-a ediţii a Expoziţiei Europene de Porumbei Voiajori şi a Campionatului European Columbofil (28-31 ian.) – ora 9:00, la Centrul Expoziţional ROMEXPO, Pavilioanele C3 şi C4, Bd. Mărăşti nr. 65-67. Evenimentul este organizat de Federaţia Naţională a Crescătorilor de Porumbei din România

– Social

* Flashmob pentru salvarea Şcolii Bosianu – ora 11:00, la sediul de şedinţe al Consiliului Local sectorul 3, Colegiul „Matei Basarab”

 

– Economic

* Arad: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului organizează, în perioada 29 – 31 ianuarie, târgul „Petreceri de Vis”, eveniment dedicat planificării şi organizării de nunţi şi evenimente, eveniment aflat la cea de-a IX-a ediţie – ora 10:00, la Expo Arad

* Baia-Mare: Are loc Forumul Agricultorilor Maramureşeni, organizat de Federaţia Asociaţiilor Producătorilor Agricoli APA Transilvania şi Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale Maramureş – ora 10:00, în sala de şedinţe a CJ Maramureş, Str. Gh. Șincai nr. 46

– Mediu

* Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă organizează conferinţa naţională de lansare a proiectului „Evaluarea serviciilor ecosistemice ale ariilor protejate în România – ValueEcoServ” – ora 11:00, la Euro Hotel Gara de Nord, Str. Gheorghe Polizu nr. 4

– Medicină, Sănătate

* Are loc o conferinţă de presă organizată de Alianţa Naţională pentru Boli Rare – ora 10:00, la Hotel Ramada Majestic

 

– Istorie

* Brașov: Drapelul de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu va fi expus pentru o zi într-o expoziție itinerantă prin țară, în perioada 25 – 29 ianuarie, înainte ca acesta să fie scos la licitație, pe 3 februarie. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – la Muzeul „Casa Mureșenilor” – Piața Sfatului nr. 25
  • ora 12:00 – conferinţă de presă

– Cultură

* Orchestra Națională Radio prezintă „La Favorita”, creație a compozitorului italian Gaetano Donizetti, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi, alături de Corul Academic Radio, pregătit de Dan Mihai Goia şi de o pleiadă de artiști lirici în frunte cu mezzo-soprana Ruxandra Donose (în rolul Leonorei) – ora 19:00, la Sala Radio

* Ambasada Italiei la Bucureşti şi Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului român al Afacerilor Externe, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare, organizează lansarea primului volum al colecţiei „Invitaţie la drum”, dedicat României, editată de RomaTrE-Press (editura Universităţii de Studii Roma Tre) – ora 11:00, în sala Aula Magna a Bibliotecii Centrale Universitare, Cal.Victoriei nr. 88

* Teatrul „Ion Creangă” organizează, în perioada 29-31 ianuarie, cea de-a II-a ediție a TIC PITIC – Zilele Small Size, un eveniment dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani – ora 11:00, la sala de spectacol a Centrului Național al Dansului București, Bd. Mărășești nr. 80-82

* Între 29 și 31 ianuarie, Astra Film on Tour aduce, la Muzeul Național al Țăranului Român, 6 documentare de top din programul Astra Film Festival 2015. Proiecțiile sunt programate în fiecare zi cu începere de la ora 18:00, în Studioul „Horia Bernea” din Șos. Kiseleff nr. 3, Sector 1. Cea de-a XXIII-a ediție a AFF va avea loc la Sibiu între 17 și 23 octombrie 2016. Un eveniment suținut de Radio România Cultural

* De la ora 18:30, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), are loc o dublă lansare de carte: Nora Iuga va vorbi despre cel mai recent volum de poezie – „Ascultă cum plâng parantezele”, apărut la Editura Cartea Românească, iar Joachim Wittstock va prezenta cel mai recent roman al său, „Strania călătorie a lui Peter Gottlieb”, apărut la Tracus Arte, în traducerea Norei Iuga. Alături de autori, vor lua cuvântul: Ion Bogdan Lefter şi Marius Chivu

* Spectacolul „Vivien Leigh – Ultima conferinţă de presă”, în interpretarea Lamiei Beligan, regia fiind semnată de Liana Ceterchi – ora 19:00, la Teatrul Excelsior

* Gala Metalhead Alternative Rock Awards 2015 – ora 19:00, la Arenele Romane

* Tulcea: Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” organizează un eveniment dedicat artistului plastic Victor Brauner – ora 17:00, la Casa Avramide, Str. Progresului nr. 32

* China: În cadrul expoziţiei-eveniment „Comorile României” (28 ian. – 8 mai), are loc o conferință științifică având ca subiect recuperarea valorilor de patrimoniu sustrase de-a lungul ultimilor ani din România, susţinută de directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu

* Lisabona: ICR Lisabona organizează transmisiunea în direct a concertului dedicat Portugaliei, în cadrul proiectului muzical „Stagiunea Europa” – ora 17:00, la Centrul Cultural din Belém. Concertul este dirijat de Rui Pinheiro și susţinut de clarinetistul Carlos Piçarra Alves, cuprinzând piese de Francisco de Lacerda „Almourol” (primă audiţie), Mário Laginha „Concertul pentru clarinet şi orchestră” (primă audiţie) şi Dmitri Şostakovici, Simfonia a X-a în Mi minor, op. 93. Amplul proiect muzical “Stagiunea Europa” se desfășoară la Craiova în perioada 23 octombrie 2015 – 20 mai 2016, scena Filarmonicii “Oltenia” găzduind în această perioadă 28 de concerte dedicate statelor membre ale Uniunii Europene, având ca invitați 28 de dirijori și 31 de soliști din țările respective

– Sport

* Se desfăşoară a III-a ediţie a „Memorialului Nicolae Bellu”, cu participarea unor patinatori între 4 şi 20 ani – ora 17:00, la patinoarul Cotroceni on Ice

* Meciuri de pregătire ale echipelor din Liga I de fotbal:

  • Austria: Steaua Bucureşti – Sturm Graz

* În Liga Naţională de handbal feminin, are loc meciul HCM Roman – U Alexandrion Cluj, din etapa a 17-a – ora 19:30

* Liga Naţională de baschet masculin programează o întâlnire din etapa a 18-a: CSM CSU Oradea – SCMU Craiova – ora 17:15, la Arena „Antonio Alexe” – Oradea

* Se dispută meciuri în cadrul Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă:

  • ora 16:30 – Sport Club Miercurea Ciuc – Steaua Bucureşti
  • ora 19:00 – ASC Corona Braşov – CSM Dunărea Galaţi

* Craiova: Are loc Adunarea Generală a Federaţiei Române de Lupte – ora 10:00, la Restaurant Flora, etaj 1, Sala de Conferinţe, Str. Mihai Viteazul nr. 18

* Cipru: Naţionala de fotbal U19 a Romaniei întâlneşte echipa U19 a clubului rus Rubin Kazan U19 – ora 15:00, la Ayia Napa

– S-a întâmplat într-o zi de 29 ianuarie

* Se împlinesc 130 de ani (1886) de la patentarea primului automobil de către inginerul german Karl Benz. Acesta a montat pe un triciclu motorul în patru timpi brevetat de Nikolaus Otto, un propulsor pe benzină de 958 cmc care dezvolta 0,75 CP şi dispunea de aprindere electrică şi răcire cu apă

* Se împlinesc 160 de ani de când Regina Victoria a Regatului Unit a înfiinţat Ordinul Crucea Victoria, iniţial pentru a-i distinge pe militarii britanici cu merite deosebite în Războiul Crimeei. Crucea Victoria (în engleză „Victoria Cross”) este cea mai înaltă decoraţie militară acordată pentru acte de eroism „în faţa duşmanului” militarilor din diverse ţări ale Commonwealth-ului şi ale fostelor teritorii ale Imperiului Britanic. Acesta are prioritate faţă de toate celelalte ordine, decoraţii şi medalii. Ea poate fi acordată unei persoane de orice grad în orice ramură militară, precum şi civililor sub comandă militară. În Regatul Unit, ea se decernează de obicei direct persoanei decorate sau celei mai apropiate rude, de către monarhul britanic în timpul unei ceremonii ţinute la Palatul Buckingham. În ţările din Commonwealth în care monarhul britanic este şef de stat, Guvernatorul General este cel care face aceasta în numele monarhului. Împreună cu Crucea lui George, care este distincţia echivalentă pentru acte de curaj realizate departe de inamic, este cea mai înaltă distincţie acordată pentru curaj în Regatul Unit. Crucea Victoria este, însă, purtată înaintea Crucii George de o persoană care are ambele distincţii (ceea ce nu s-a întâmplat până acum). Ordinul Crucea Victoria a fost înfiinţat la 29 ianuarie 1856 de Regina Victoria pentru a răsplăti faptele de curaj din timpul Războiului Crimeei. De atunci, medalia a fost acordată de 1356 de ori unui număr de 1353 de persoane. Doar 13 medalii, nouă militarilor britanici şi patru celor australieni, au fost acordate după Al Doilea Război Mondial

* Se împlinesc 120 de ani (1896) de când medicul american Emile Grubbe a utilizat pentru prima oară radiaţiile pentru a trata cancerul de sân al pacientei sale Rose Lee, din Chicago. Emile Grubbe era student la medicină, în 1896 şi lucra cu jumătate de normă la o fabrică ce producea tuburi cu vacuum. Realizând că are probleme la pielea mâinilor şi că îi cade părul, după o discuţie cu profesorul său, Richard Ludlum, cei doi au ajuns la ideea că radiaţiile ar putea fi de un real ajutor. Se spune că doctorul Emil Herman Grubbe a devenit prima victimă cunoscută a radiaţiilor. Cu toate că a reuşit să atingă vârsta de 85 de ani, a avut cancer la ambele palme şi la braţul stâng, suferind mai mult de 90 de operaţii

* Acum 69 de ani (1947) ministrul de externe al URSS, Veaceslav Molotov, semna, la Moscova, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda şi Bulgaria (după a doua conflagraţie mondială)

* Se împlinesc 35 de ani (1981) de la darea în exploatare a celui mai mare pod de pe Siret destinat circulaţiei rutiere, în zona hidrocentralei Gălbeni (jud. Bacău)

* În urmă cu 4 ani (2012) tenismenul român Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul 8, au câştigat proba de dublu mixt la Australian Open, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India). Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt a fost prima a unui român din 1979. Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros. Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), au câştigat în iulie 2015 turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia)

Aniversări – Comemorări

– 1854, 29.I/9.II: S-a născut Alexandru N. Ciurcu, inventator şi publicist; a construit, la Paris, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi în SUA; a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889); director al ziarului „Timpul” (1890-1900) (m. 1922)

– 1857: S-a născut Leon C. Cosmovici, zoolog şi fiziolog; autor al primului tratat românesc de fiziologie animală (1903); membru corespondent al Academiei Române din 1893 (m. 1921)

– 1871: S-a născut scriitorul Gheorghe Brăescu (m. 1949) – 145 de ani

– 1873: S-a născut chimistul Petru Bogdan; a fost cel dintâi profesor de chimie fizică al primei catedre de specialitate din România (1906-1940); rector al Universităţii din Iaşi (1926-1932); membru titular al Academiei Române din 1926 (m. 1944)

– 1874, 29.I / 10.II: A murit Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1812, la Cernăuţi, azi Ucraina)

– 1884: S-a născut lingvistul George Giuglea; s-a ocupat de istoria limbii române şi de raporturile ei cu alte limbi romanice; studii de lexicologie şi de toponimie; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1967)

– 1893: S-a născut Marţian Negrea, compozitor şi pedagog (m. 1973)

– 1895: S-a născut filosoful Dumitru D. Roşca; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1980)

– 1896: S-a născut poetul şi eseistul Mihai Moşandrei (m. 1994) – 120 de ani

– 1900: S-a născut compozitorul Iuliu Mureşianu (m. 1956)

– 1909: S-a născut arhimandritul Vasile Vasilachi, fost vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada (m. 2003)

– 1913: S-a născut violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (m. 1980)

– 1918: A murit, la Paris, Constantin Istrati, chimist şi medic; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie (a organizat învăţământul de chimie organică la Universitatea din Bucureşti); a înfiinţat „Societatea română de ştiinţe” (1890) şi „Asociaţia română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor” (1902); membru titular al Academiei Române din 1899, preşedinte al acestui for (1913-1916) (n. 1850). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 17 ianuarie 1918 (http://www.gazetadenavodari.ro/agenda-zilei-7-septembrie/), iar altele (http://www.tsocm.pub.ro/revistachimia/Personalitati/03%20c_istrati.htm), 30 ianuarie 1918

– 1925: S-a născut scriitorul francez de origine română Isidore Isou (numele real: Jean-Isidore Goldstein), fondatorul lettrismului (1946) (m. 2007). NOTĂ: Unele surse (http://www.romlit.ro/isidore_isou_1925-2007) dau naşterea la 31 ianuarie 1925

– 1926: S-a născut Tudor Vornicu, cunoscut ziarist şi om de televiziune (m. 1989) – 90 de ani

– 1937: A murit istoricul Ioan Boroş, preot şi istoric; studii despre istoria Banatului; lucrări privind istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (n. 1850)

– 1939: S-a născut Mircea Popa, istoric şi critic literar, scriitor şi profesor

– 1941: S-a născut pictorul şi profesorul clujean Dan Bimbea (m. 1999) – 75 de ani

– 1946: S-a născut etnologul Irina Nicolau, co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român; specialist în etnologie, istorie orală şi muzeologie, doctor în filologie-folclor, membru al unor importante organizaţii profesionale din ţară şi străinătate, Irina Nicolau a coordonat seria de cărţi bibliofile a Muzeului Ţăranului Român (m. 2002) – 70 de ani

– 1948: S-a născut interpreta de muzică uşoară Doina Spătaru

– 1953: S-a născut regizorul de teatru Mihai Lungeanu; regizor artistic la Redacţia Teatru a SRR din 1994

– 1956: S-a născut Matei Vişniec, poet şi dramaturg; în perioada studiilor universitare s-a numărat printre membrii fondatori ai „Cenaclului de Luni”; în octombrie 1987 solicită şi obţine azil politic în Franţa; din august 1988 până în octombrie 1989 lucrează ca redactor la Secţia română a BBC, la Londra; revine în Franţa, unde lucrează la Radio France Internationale, Secţia română – 60 de ani

– 1962: S-a născut actriţa Oana Pellea, fiica actorului Amza Pellea

– 1963: S-a născut Octave, pseudonimul artistic al lui Octavian Teodorescu, muzician, compozitor, orchestrator, cantautor, multi-instrumentist (chitări, clape, instrumente programabile)

– 1964: S-a născut interpreta de muzică uşoară Carmen Rădulescu

– 1969: S-a născut Ovidiu Komornyik, interpret şi compozitor de muzică uşoară

– 1973: S-a născut jurnalistul de televiziune Cătălin Radu Tănase, corespondent special al Ştirilor PRO TV

– 1974: S-a născut cântăreaţa Mălina Olinescu (m. 2011)

– 1976: A murit Petru Manoliu, romancier, publicist şi traducător (n. 1903) – 40 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 28.VI.1903

– 1996: A murit actorul Marian Hudac (n. 1934) – 20 de ani

– 2003: A murit actorul Matei Gheorghiu (n. 1926)

– 2006: A murit tenorul Ludovic Spiess; fost ministru al culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1938) – 10 ani

– 2015: A murit aviatorul american de origine română Alexander (Alex) Vraciu; fost ofiţer în US Navy (Marina americană), este considerat unul dintre eroii forţelor armate americane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1918) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Premierul britanic, David Cameron urmează să discute cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, despre renegocierea de către regat a apartenenţei sale la UE. Oficialul britanic se va întâlni şi cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz

– Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland se va întâlni cu președintele Curții Constituționale a Armeniei, Gagik Harutyunyan şi cu ministrul adjunct al afacerilor externe al Poloniei, Aleksander Stepkowski

– Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, va participa la ședința solemnă a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu ocazia deschiderii anului judiciar

– Praga: Conferință privind „beneficiile și riscurile” adoptării monedei europene în Republica Cehă, în prezența vicepreședintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis și a prim-ministrului ceh, Bohuslav Sobotka

– Chişinău: Opoziţia din Republica Moldova urmează să anunţe noi măsuri radicale cu privire la expirarea ultimatumului de dizolvare a Parlamentului şi la organizarea de alegeri anticipate

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, primeşte vizita premierului italian, Matteo Renzi

– Sofia: Premierul bulgar, Boiko Borissov, primeşte vizita omologului său ungar, Viktor Orban

– Riad: Vizita oficială a premierului turc, Ahmet Davutoglu, în Arabia Saudită (29 – 31 ian.)

– Istanbul: Întrevedere a ministrului turc al afacerilor externe, Mevlüt Cavusoglu, cu omologul său ucrainean, Pavlo Klimkine

– Varşovia: Vizita ministrului economiei, vicecancelarul german Sigmar Gabriel, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul său polonez, Mateusz Morawiecki

– Beirut: Liderul organizaţiei Hezbollah, Hassan Nasrallah, susţine un discurs pe tema situaţiei politice din Liban, ţară care nu a reuşit, din luna mai 2014, să-şi aleagă preşedintele

– Addis Abeba: Reuniune a miniştrilor de externe din cadrul Uniunii Africane, în marja summitului şefilor de stat de pe continent care va avea loc în zilele de 30 şi 31 ianuarie

– Quebec, Canada: Reuniune a secretarului de stat american, John Kerry, a ministrului canadian al afacerilor externe, Stéphane Dion și a ministrului mexican al afacerilor externe, Claudia Ruiz Massieu

– Sarajevo: Vizita Emirului statului Qatar, Șeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani, în Bosnia (29 şi 30 ian.)

– Ljubljana: Vizita ministrului slovac de externe, Miroslav Lajcak, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul său sloven, Karl Erjavec

– Geneva: Au loc negocierile de pace cu Siria, sub egida emisarului special al ONU, Staffan de Mistura

– Moscova: Conferinţă de presă pe tema politicii monetare a Băncii Centrale a Rusiei

Aniversări – Comemorări

– 1782: S-a născut compozitorul francez Daniel Auber (m. 1871)

– 1837, 29.I/10.II: A murit poetul rus Aleksandr Puşkin; considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne (n. 1799)

– 1862: S-a născut Frederick Delius, compozitor englez de origine germană (m. 1934)

– 1866: S-a născut scriitorul francez Romain Rolland; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1915 (m. 1944) – 150 de ani

– 1867: S-a născut scriitorul spaniol Vicente Blasco Ibáñez (m. 1928)

– 1890, 29.I. /10.II: S-a născut Boris L. Pasternak, poet, prozator şi traducător rus; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1958 (m. 1960)

– 1892: S-a născut regizorul german de film Ernst Lubitsch (m. 1947). NOTĂ: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/350403/Ernst-Lubitsch dă ca dată a naşterii 28 ianuarie 1892

– 1899: A murit pictorul francez de origine engleză Alfred Sisley, unul dintre creatorii impresionismului francez (n. 1839)

– 1910: S-a născut scriitorul francez Henri Queffélec; a făcut parte din „grupul naturaliştilor” (m. 1992)

– 1915: S-a născut Bill Peet, desenator şi scenarist american de desene animate; a realizat, la Studiourile Disney, „Cărţile junglei”, „Cenuşăreasa”, „101 dalmaţieni”, „Alice în ţara minunilor” etc. (m. 2002)

– 1924: S-a născut compozitorul italian Luigi Nono (m. 1990)

– 1926: S-a născut Abdus Salam, fizician britanic de origine pakistaneză; specialist în fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1979, împreună cu americanii Steven Weinberg şi Sheldon Glashow (m. 1996) – 90 de ani

– 1929: S-a născut regizorul italian de film Elio Petri (m. 1982)

– 1930: S-a născut omul de afaceri japonez Norio Ohga, fostul preşedinte al grupului Sony, cel care a transformat această firmă japoneză de produse electronice într-un gigant mondial în domeniul multimedia şi cel care a condus echipa ce a dezvoltat compact-discul (CD-ul) (m. 2011)

– 1933: S-a născut cântăreţul francez Sacha Distel (m. 2004)

– 1934: A murit chimistul german Fritz Haber, stabilit în Elveţia (1933); a descoperit procedeul de obţinere a amoniacului pe cale sintetică şi a realizat, împreună cu Carl Bosch, aplicarea industrială a acestuia; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1918 (n. 1868)

– 1945: S-a născut actorul de film american Tom Selleck

– 1954: S-a născut vedeta tv. afro-americană Oprah Winfrey, cunoscută moderatoare de talk show-uri

– 1962: A murit Fritz Kreisler, violonist şi compozitor austriac (n. 1875)

– 1968: A murit, la Zürich, în Elveţia, pictorul şi graficianul japonez Fujita Tsuguji (cunoscut şi sub numele de Fujita Tsuguharu sau Leonard Foujita) (n. 1886)

– 1985: A murit poetul peruan Martín Adán (pseudonimul lui Rafael de la Fuente Benavides) (n. 1908)

– 2012: A murit Oscar Luigi Scalfaro, om politic şi magistrat italian, preşedinte al Italiei (1992-1999) (n. 1918)

– 2012: A murit soprana americană Camilla Williams, prima artistă de culoare care a fost angajată de o importantă companie de operă din SUA, Opera din New York (n. 1919)

– 2013: A murit actorul britanic Bernard Horsfall (n. 1930)

– 2015: A murit scriitoarea australiană Colleen McCullough, autoare a romanului „Pasărea spin” (n. 1937) – 1 an

– 2015: A murit poetul, compozitorul şi cântăreţul american Rod McKuen (Rodney Marvin John Michael James McKuen) (n. 1933) – 1 an