Calendarul evenimentelor, 31 ianuarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Ierusalim: Patriarhia Ierusalimului va proclama canonizarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ – la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gheorghe de la Hozev. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată de patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, împreună cu mai mulţi ierarhi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Patriarhia Română va fi reprezentată la eveniment de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul

– Organizaţii

* Are loc evenimentul de lansare al unui nou proiect civic de asumare a responsabilității prin implicare în arena publică: Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) – ora 14:30, la Teatrul Elisabeta din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 45

– Medicină, Sănătate

* Prof. dr. Vladimir Beliş prezintă stadiul actual de dezvoltare a medicinii legale, locul pe care această știință îl ocupă în cadrul specialităților medicale şi rolul său juridic și social, în cadrul „Conferinţelor Teatrului Naţional” – ora 11:00, la Sala Atelier. Director, timp de peste un deceniu, al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, prof. dr. Beliș va vorbi și despre aportul personal la modernizarea acestui institut

– Cultură

* Are loc concertul al Orchestrei de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraş, dedicat Olguţei Berbec, solistă de muzică populară din zona Olteniei de Nord – Mehedinţi, care va lansa un nou album intitulat „Iubeşte Inimă şi Iartă” – ora 17:00, la Sala Radio

* Mogoşoaia, Jud. Ilfov: Asociaţia Istoria Artei organizează, împreună cu Arhivele Naţionale ale României, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, Biblioteca Naţională a României, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Centrul cultural Carmen Sylva Sinaia, începând cu ora 17:00, lansarea volumului semnat de Oana Marinache, „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: de la Craiova la Paris”, iar de la ora 17:30, vernisajul expoziţiei „Martha Bibescu 130”, lansarea catalogului expoziţional şi proiecţia cu fotografiile prinţesei

* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” din municipiu prezintă spectacolul – concert „Apolodor”, susţinut de Ada Milea şi prietenii săi, Dorina Chiriac şi Bobo Burlăcianu – ora 18:00 şi ora 20:00 – la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong”

– Sport

* Peste 700 de alergători şi pasionaţi de mişcare iau startul la cele două probe ale Semimaratonului „Gerar”, care se va desfăşura în Campusul Universităţii Politehnica. Competiţia este organizată de Asociaţiile Club Sportiv RO Club Maraton şi People for Sport România, împreună cu Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucureşti şi Asociaţia Bucharest Running Club

* Jud. Sibiu: Cupa Speranțelor Sibiene la schi Alpin, etapa III-a, competiţie organizată de Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu – la Păltiniş

– S-a întâmplat într-o zi de 31 ianuarie

* Acum 172 de ani (1844) Adunarea Obştească a Moldovei vota, la propunerea domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), Legea în baza căreia ţiganii aparţinând Bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi

* Se împlinesc 115 ani (1901) de la premiera absolută a operei „Trei surori”, scrisă de dramaturgul rus Anton Cehov, la Teatrul de artă din Moscova (regia: K. S. Stanislavski)

* În urmă cu 58 de ani (1958) avea loc prima lansare reuşită a unui satelit artificial al Pământului construit de americani, „Explorer 1”. Satelitul a fost lansat de o rachetă purtătoare tip Juno1, cu patru trepte. Rampa de lansare se afla în apropiere de coasta Cape Carnaval, din statul Florida de pe coasta Atlanticului. „Explorer 1” a fost primul satelit american care a reuşit să detecteze centura de radiaţii Van Allen. „Explorer 1” este primul satelit artificial lansat de SUA, fiind al treilea pe glob după sateliţii sovietici Sputnik 1 şi 2. „Explorer 1” a fost primul satelit integrat într-un program de explorare, fiind dotat cu sonde de explorare spaţială, care au furnizat date cu privire la ionosfera din regiunea polară

* Acum 52 de ani (1964) guvernele român şi suedez hotărau ridicarea legaţiile lor de la Bucureşti şi Stockholm la rangul de ambasade. Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost stabilite, la rang de legaţie, la 19 martie 1916

* Tot într-o zi de 31 ianuarie, acum 48 de ani (1968), România a ratificat Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti” (semnat la 27.I.1967, la Washington, Moscova şi Londra)

* În urmă cu 49 de ani (1967) România şi Republica Federală Germania stabileau relaţii diplomatice la nivel de ambasadă, ţara noastră fiind, după URSS, primul stat din blocul comunist care a stabilit relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, cu R. F. Germania

* Acum 6 ani (2010) filmul „Avatar”, în regia lui James Cameron, devenea primul film din istoria cinematografiei care a trecut de încasări de 2 miliarde şi jumătate de dolari, devenind astfel producţia cu cele mai mari încasări pe plan mondial din toate timpurile. Cel mai recent film din saga „Star Wars” – „The Force Awakens” (r. J.J. Abrams) a reuşit totuşi să-l detroneze, înregistrând, în al treilea weekend de la lansare, în America de Nord, încasări record de 88,3 milioane de dolari, în timp ce „Avatarul” a totalizat 68,5 milioane în a treia săptămână de difuzare în 2009

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ioan Bosco, preot (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– 1418: A murit Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1386 şi 1418, singurul domn român care nu a fost vasal nimănui; în timpul domniei sale, ţara a cunoscut o puternică dezvoltare economică, o consolidare militară şi o afirmare politică internaţională, îndeosebi în sud-estul Europei; remarcabil comandant militar, abil om politic şi diplomat, a întreţinut bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Moldova; a repurtat importante victorii împotriva turcilor, fiind cel mai activ exponent al luptei antiotomane din vremea sa; a fost înmormântat la Mănăstirea Cozia (ctitoria sa) (n. 1355)

– 1854: S-a născut matematicianul David Emmanuel, considerat întemeietor al şcolii matematice moderne din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1941)

– 1926: S-a născut Dominic Stanca, poet, prozator, dramaturg, traducător şi actor; soţul regizoarei Sorana Coroamă (m. 1976) – 90 de ani

– 1929: S-a născut prozatorul şi eseistul Constantin Mateescu

– 1937: S-a născut actorul Marin Moraru

– 1937: S-a născut Mircea Micu, poet, prozator şi publicist (m. 2010)

– 1938: S-a născut actriţa Lucia Mureşan (m. 2010)

– 1945: S-a născut antrenoarea emerită de atletism Viorica Enescu (m. 2015)

– 1953: S-a născut Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, compozitor şi instrumentist (baterist)

– 1955: S-a născut jucătoarea de tenis de câmp Virginia Ruzici, câştigătoare a turneului de la Roland Gaross în 1978; stabilită în Franţa

– 1976: S-a născut pianista Ana Mirabela Dina, stabilită în Germania; cadru universitar al Hochschule für Musik din Köln – 40 de ani

– 1980: A murit poetul Valeriu Bucuroiu (n. 1934)

– 1985: A murit Mihai Zavergiu, medic (a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică în domeniul medicinei social-preventive) şi prozator (a debutat în anul 1923, sub pseudonimul Marcel Olin) (n. 1894)

– 1987: A murit prozatorul Nicolae Velea (n. 1936)

– 1990: A murit regizorul de film şi scenaristul Alexandru Tatos (n. 1937)

– 1993: A murit omul politic liberal şi scriitorul Ionel V. Săndulescu (n. 1919)

– 2003: A murit scriitorul Nicolae Fulga (n. 1935)

– 2004: A murit Ion Barnea, arheolog şi istoric de artă bisericească; studii de arheologie paleocreştină în România şi bizantinologie; membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1913)

– 2008: A murit teatrologul Virgil Brădăţeanu (n. 1927)

– 2008: A murit regizorul Cristian Munteanu; regizor artistic la Radiodifuziunea Română din 1962; după decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a Redacţiei Emisiunilor Culturale. Peste o mie de piese de teatru radiofonic aflate în fonoteca Radioului poartă semnătura lui (n. 1936)

– 2009: A murit inginerul Virgiliu Niculae G. Constantinescu; bogată activitate didactică şi peste 40 de ani de activitate de cercetare în diferite domenii ale mecanicii; membru titular al Academiei Române din 1991 şi preşedintele al acestui for între anii 1994-1998 (n. 1931)

– 2009: A murit soprana Mariana Stoica (n. 1933)

– 2011: A murit Î.P.S. Bartolomeu (numele de mirean: Valeriu Anania), arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului (din 1993) şi mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului (întronizat la 25.III.2006); teolog, dramaturg, poet şi traducător; membru de onoare al Academiei Române din 2010 (n. 1921) – 5 ani

– 2013: A murit omul de televiziune Anca Fusariu, unul dintre profesioniştii valoroşi ai postului public de televiziune (n. 1942)

– 2013: A murit filosoful şi profesorul Titus Raveica, primul preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992-1996) (n. 1935)

– 2014: A murit soprana Victoria Drăgănescu-Zimţea (n. 1929)

EVENIMENTE EXTERNE

– Santiago/Lima/Quito: Vizita preşedintelui turc, Tayyip Erdogan, în Chile, Peru şi Ecuador (31 ian. – 4 feb.)

– Londra: Premierul britanic, David Cameron primeşte vizita preşedintelui UE, Donald Tusk

– Jakarta: Vizita premierului ungar, Viktor Orban (31 ian. – 2 feb.)

– Teheran: Vizita ministrului libanez al economiei şi comerţului, Alaan Hakim

– Republica Centrafricană: Urmează să aibă loc al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi legislative

– Melbourne: Finala masculină a turneului de Grand Slam Australian Open

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Nauru; proclamarea independenţei – 1968

– 1797: S-a născut compozitorul austriac Franz Schubert (m. 1828)

– 1868: S-a născut chimistul american Theodore William Richards; lucrări în domeniul metodelor de determinare precisă a greutăţii atomice a elementelor chimice; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1914 (m. 1928)

– 1881, 31.I/12.II: S-a născut balerina rusă Anna Pavlova (m. 1931) – 135 de ani

– 1902: S-a născut Alva Myrdal, sociolog şi politician suedez; prima suedeză ambasador (India, 1954); a condus delegaţia Suediei la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva (1961-1973); militantă pentru pace, dezarmare şi pentru soluţionarea problemelor Lumii a Treia; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1982 (m. 1986)

– 1921: S-a născut Mario Lanza, tenor american de origine italiană (m. 1959) – 95 de ani

– 1923: S-a născut Norman Mailer, prozator american (m. 2007)

– 1924: S-a născut regizorul georgian de film Tenghiz Abuladze (m. 1994)

– 1924: S-a născut Alfred Taubman, dezvoltator imobiliar şi filantrop american; a promovat ideea centrelor comerciale de tip mall în SUA, care s-a răspândit apoi în lumea întreagă (m. 2015)

– 1925: S-a născut Guido Jendritzko, sculptor, pictor, grafician şi fotograf german; reprezentant de seamă al culturii abstracte după cel de-al doilea război mondial (m. 2009)

– 1929: S-a născut Rudolf Ludwig Mössbauer, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pentru descoperirea fenomenului denumit, în onoarea sa, efectul Mossbauer (sau rezonanţa nucleară gama) (m. 2011)

– 1933: A murit scriitorul englez John Galsworthy; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1932 (n. 1867)

– 1935: S-a născut romancierul japonez Kenzaburō Ōe; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1994

– 1938: S-a născut fosta regină a Olandei, Beatrix; pe 30 aprilie 2013, a abdicat în favoarea fiului său cel mare, prinţul moştenitor Willem-Alexander

– 1944: A murit scriitorul francez Jean Giraudoux (n. 1882)

– 1981: S-a născut Justin Timberlake, cântăreţ american de muzică pop, compozitor, producător, dansator şi actor – 35 de ani

– 1982: S-a născut Elena Paparizou, cântăreaţă greacă (născută în Suedia), câştigătoare a concursului Eurovision în anul 2005, cu melodia „My Number One”

– 2014: A murit regizorul maghiar Miklós Jancsó (n. 1921)

– 2015: A murit actrița americană Lizabeth Scott (pe numele ei adevărat Emma Matzo) (n. 1922) – 1 an

– 2015: A murit omul politic german Richard Karl Freiherr Von Weizsäcker, fost preşedinte al Germaniei în perioada 1984-1994 (n. 1920) – 1 an