Premierul Greciei a declarat că intenţionează să restructureze şi să restabilească suveranitatea ţării

Duminică, prim-ministrul grec Alexis Tsipras a declarat că guvernul său ia măsuri de restructurare a țării ca să recâștige suveranitatea şi a afirmat că Atena nu mai era singură în Europa. „Vom câștiga în lupta pentru democrație, restructurare, justiție socială și solidaritate și o să deschidem calea pentru ca Europa să facă același lucru”, a spus Tsipras, într-un articol pentru cotidianul „Avgi”.

Prim-ministrul a descris data de 25 ianuarie ca pe o zi istorică. Potrivit acestuia este ziua în care poporul grec a decis cu mândrie să schimbe cursul şi să încredințeze stângii responsabilitatea de a conduce țara în acest drum lung și dificil, relatează agenția elenă de ştiri ANA. Acesta este un drum al restructurării economice, industriale și sociale „bazat pe crearea unui stat credibil și justiție socială, calea consolidării instituțiilor democratice și a administrației publice eficiente”, a adăugat Tsipras.

Prim-ministrul grec a subliniat că guvernul, în efortul de a realiza acest lucru, trebuie să intre în conflict cu interese puternice și procese patogene care au dus țara la un pas de prăpastie. Lupta a început în Grecia, dar este o luptă pentru întreaga Europă, a afirmat Tsipras. „Noi nu mai suntem singuri în Europa. Mergem mai departe cu aliații noștri care sunt tot mai puternici”, a declarat premierul grec. El a menţionat că cel de-al doilea an al guvernului pe care îl conduce „va marca o desprindere de vechiul regim”, și că programul de audit va fi finalizat cu succes.

www.tanjug.rs – 1 februarie