Deputaţii din Comisia de Sănătate au avizat favorabil proiectul de lege privind plata de la buget a tratamentului răniţilor din clubul Colectiv

Deputaţii din Comisia de Sănătate au avizat astăzi favorabil proiectul de lege privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a guvernului care prevede plata de la buget a cheltuielilor pentru tratamentul în străinătate al răniţilor din clubul Colectiv. Deputaţii consideră că prin decontarea integrală a acestor costuri, se compensează parţial tragedia familiilor victimelor. În cadrul dezbaterilor din comisie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Răzvan Vulcănescu, a respins informaţiile apărute în presă, conform cărora ministerul ar fi cerut pacienţilor restituirea unor sume alocate de stat.

Răzvan Vulcănescu: În contextul în care tocmai vorbim despre aprobarea unei ordonanţe de urgenţă prin care exact asta a făcut guvernul, să-şi manifeste toată disponibilitatea şi susţinerea financiară, şi nu numai, pentru toţi pacienţii care au fost afectaţi în tragicul eveniment, vă daţi seama că nu se pune problema de recuperare a unor sume de la pacienţi. Ba mai mult, în momentul de faţă aşteptăm să ne vină primele situaţii şi primele facturi de la spitalele din străinătate, unde ei au fost trataţi pentru a putrea să fie decontate şi ne aşteptăm ca pentru pacienţii care au fost externaţi să existe o continuitate şi o asigurare a continuităţii acestui program, astfel încât să se asigure o tratare a lor până la capăt.

Realizator: Potrivit notei de fundamentare a documentului discutat astăzi, în urma incendiului de la clubul Colectiv 39 dintre răniţi au fost transferaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau în alte ţări, 10 dintre pacienţi au decedat ulterior transferului. Reporterul Petruţa Dinu mai transmite că raportul adoptat astăzi în Comisia de Sănătate va însoţi ordonanţa la votul din plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 februarie