Dezbateri legate de demersul Marii Britanii de a reforma UE

Eurodeputaţii au dezbătut, astăzi, propunerea făcută, ieri, de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, liderilor statelor membre după negocierile legate de demersul Marii Britanii de a reforma spaţiul comunitar. Donald Tusk se întâlnise, anterior, cu premierul David Cameron şi a acceptat, printre altele, solicitarea acestuia privind un mecanism care ar putea fi accesat de statele membre pentru a nu acorda, timp de patru ani, ajutoare sociale cetăţenilor dintr-un alt stat care muncesc pe teritoriul lor.

Într-o primă reacţie după anunţarea propunerii negociate la Londra de către preşedintele Donald Tusk cu premierul britanic, David Cameron, şeful executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, spune că aceasta este justă şi trebuie sprijinită de Parlamentul European.
Jean-Claude Juncker: „Am spus mereu că îmi doresc ca Marea Britanie să rămână membră a Uniunii Europene pe baza unui acord just. Propunerea înaintată de preşedintele Consiliului European este justă pentru Marea Britanie şi pentru celelalte 27 de state membre. Este, de asemenea, justă pentru Parlamentul European. Parlamentul trebuie să îşi dea acordul pentru noile aranjamente”.
Liderul grupului ALDE, Guy Verhofstadt, a pledat pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, mai ales din punct de vedere geopolitic. Guy Verhofstadt a mai afirmat că Marea Britanie a cerut derogări şi legate de Spaţiul Schengen, şi de zona euro, şi de carta drepturilor fundamentale. Amintesc că premierul britanic, David Cameron, speră să ajungă la un acord cu ceilalţi lideri europeni la summitul din 18-19 februarie de la Bruxelles, permiţându-i, astfel, să organizeze un referendum în luna iunie legat de menţinerea sau nu a ţării sale în Uniunea Europeană.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 februarie)