Forumul civic din Republica Moldova a înaintat guvernului de la Chişinău o nouă listă de revendicări

Forumul civic la care au participat reprezentanţi ai opoziţiei şi ai societăţii civile din Republica Moldova a înaintat joi guvernului de la Chişinău o nouă listă de revendicări, cerând iniţierea mai multor reforme şi organizarea alegerilor anticipate cel târziu în toamna acestui an.
Reprezentanţii opoziţiei şi societăţii civile cer în continuare demiterea procurorului general, a directorului Centrului Naţional Anticorupţie şi a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Ei solicită de asemenea modificarea legislaţiei financiar-bancară şi o independenţă mai mare a Băncii Naţionale, precum şi simplificarea procedurii de înregistrare a partidelor. Reprezentanţii Forumului civic le-au acordat autorităţilor un termen de 30 de zile pentru a iniţia şi realiza aceste reforme care, în opinia lor, ar crea condiţiile necesare pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, cel târziu în toamna acestui an. Ei susţin că tot atunci ar trebui organizate şi alegeri prezidenţiale, la care şeful statului să fie ales direct de către cetăţeni şi nu de către Parlament, cum este în prezent. În cazul în care aceste revendicări nu vor fi îndeplinite, opoziţia ameninţă cu noi proteste de stradă. Solicitat de Radio Chişinău, deputatul democrat Sergiu Sârbu, reprezentant al majorităţii parlamentare a declarat că revendicările vor fi examinate atent, o parte dintre ele reprezintă chiar priorităţi ale actualului guvern, a afirmat Sergiu Sârbu, subliniind, totodată, că unele revendicări ale protestatarilor ar depăşi cadrul legal. Pe parcursul lunii ianuarie, la Chişinău au avut loc proteste, uneori violente, manifestanţii cerând demiterea guvernului şi Parlamentului şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Protestele au fost organizate de două partide pro-ruse, Partidul Socialiştilor şi Partidul Nostru şi de Platforma Demnitate şi Adevăr.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 februarie)